in

Comportament halucinant al unui român: a călcat cu mașina doi polițiști italieni, pe unul l-a târât aproape 10 metri

Un român a provocat haos în trafic după ce a consumat stupefiante și a călcat cu maşina doi poliţişti italieni. Bărbatul de 35 de ani, aflat sub influenţa substanţelor interzise a tras vehiculul pe banda de urgenţă şi a decis să se culce lângă acesta.

După ce au fost sesizaţi de abatere, doi agenţi de la poliţia rutieră l-au trezit pe român, care speriat s-a urcat la volan. Individul a pornit motorul şi a apăsat pedala de accelaraţie fără să ţină cont de cei doi poliţişti. Unul dintre ei a fost lovit, iar al doilea a fost urcat pe capotă şi târât aproape 10 metri, scrie observatornews.ro.

Deşi răniţi, cei doi agenţi au pornit în urmărirea bărbatului. Din cauza vitezei excesive, românul a pierdut controlul vehicului şi a intrat într-un stâlp. Bărbatul a continuat să se zbată şi să îi atace pe poliţişti, însă oamenii legii au reuşit să îl reţină.

Italia, un șofer a salvat viața a 25 de copii, aflați într-un autobuz care a luat foc în timp ce a intrat într-un tunel – VIDEO

Românul este acum cercetat pentru tentativă de crimă, rezistenţă la arest, vătămare corporală şi deţinere ilegală de droguri.

medic strainatate

Exodul continuă! La fiecare patru ore un medic român cere documentele necesare pentru a putea lucra peste hotare

Caltanissetta, român de 38 de ani, a murit după ce a băut o bere și s-a aruncat în piscină