in

Civitanova, româncă de 24 de ani, salvată de doi pescari africani, după ce s-a aruncat în mare încercând să se sinucidă

O româncă în vârstă de 24 de ani, din Italia, a vrut să îşi pună capăt zilelor într-un mod neobişnuit, însă a fost oprită la timp de doi pescari care au înţeles ce avea de gând să facă. Totul s-a întâmplat, ieri dimineaţă, în jurul orei 05.00, în zona portuară a oraşului Civitanova, provincia Macerata.

 

Potrivit corriereadriatico.it, citat de observator.tv, românca de 24 de ani s-a aruncat în apa rece a Mării Adriatice cu intenţia de a-şi pune capăt zilelor.

Din fericire, doi pescari africani au văzut-o pe fată în timp ce intra în mare şi au intervenit fără să stea pe gânduri.

Fata a fost scoasă la mal de cei doi pescari care au sunat la Ambulanţă. Tânăra a fost preluată de echipajul medical şi transportată la spital, acolo unde a primit îngrijiri medicale.

Românca le-a declarat medicilor că a vrut să se sinucidă din cauza problemelor pe care le are.

Tânăra suferă de depresie şi ameninţase cu o zi înainte că are de gând să îşi încheie socotelile cu viaţa.


 

Verona, au strâns peste 300.000 de euro din furtul de cabluri de cupru de la calea ferată

Stresul româncelor care îngrijesc bătrâni peste hotare: toate spun că în această meserie câştigi bani, dar pierzi ani.