Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu caută o femeie dispărută în 2011, dar a cărei dispariție a fost sesizată de familie în anul 2015.
În 4 noiembrie 2015, o femeie din Merghindeal a sesizat Inspectoratul de Poliție al Județului Sibiu cu privire la faptul că în anul 2011 fiica sa majoră, Dominte Adriana Mirela, născută în anul 1987, a plecat voluntar de la domiciliu, dată de la care familia nu a mai reușit să ia legătura cu ea. Tânăra le-a spus părinților că pleacă să muncească în Italia, scrie sibiu100.ro.
De la data sesizării și până în prezent nu s-a reușit depistarea femeii. Încă din anul 2016, femeia a fost dată în consemn la nivel național și internațional.
Familia a furnizat următoarele semnalmente: 1,50 m înălțime, 50 kg, constituție atletică, fața ovală, păr roșcat, lung, ochi verzi, ten piele alb. Fără semne particulare.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea persoanei în cauză sunt rugate să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze gratuit numărul unic de urgenţă 112.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ