in

Cinci tineri au murit într-un accident înfiorător, în apropiere de Brescia

Cinci tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 22 de ani, au murit într-un accident înfiorător produs pe o șosea din Rezzato, provincia Brescia. Cei patru băieți și o fată erau în drum spre Brescia când mașina în care se aflau s-a ciocnit frontal cu un autocar.

Potrivit ObservatorTV, care citează presa italiană, tragedia a avut loc chiar înainte de miezul nopții, în municipiul Rezzato, în apropiere de Brescia.

Cinci tineri au murit într-un accident înfiorător

Cei cinci prieteni, dintre care doi de origine marocană, erau în drum spre Brescia. Se deplasau pentru a petrece împreună într-un club din oraș.

La un moment dat, din motive încă neștiute, mașina în care se aflau tinerii a intrat pe contrasens. A urmat dezastrul, mașina s-a ciocnit frontal cu un autocar.

Impactul a fost devastator. Cei patru băieți și fata de 17 ani au murit pe loc. Nevătămat, dar în stare de șoc, șoferul autocarului a declarat că s-a trezit brusc cu mașina în față. Nu a putut evita impactul.

Potrivit publicației Giornale di Brescia, mașina ar fi fost împrumutată de la amicul lui Salah Natiq, 22 de ani, din Vestone, cel mai mare dintre cele cinci.

Cu el în VW-ul Polo se mai aflau patru tineri. Dennis Guerra, 20 de ani, din Sabbio Chiese, Imad El Harram, tot 20 de ani, din Preseglie, Imad Natiq, de asemenea 20 de ani, din Vestone, vărul lui Salah, și o tânără de 17 ani, Irene Sala, din Villanuova sul Clisi.

La Repubblica scrie că niciunul dintre cei cinci tineri nu deținea permis de conducere.

Șoferul autocarului, în stare de șoc după accident

Șoferul de autocar în vârstă de 58 de ani, care se deplasa fără pasageri, a fost transportat la spital în stare de șoc. A fost primul care a dat alarma. 

Din păcate, echipajele de prim-ajutor sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru cei cinci tineri. Medicii de pe ambulanțe fiind nevoiți să constate decesele.

Durerea familiilor este chinuitoare. 

„Nu există cuvinte pentru a descrie durerea cauzată de această tragedie teribilă. În numele întregii comunități, îmi exprim condoleanțele și o îmbrățișare de profundă apropiere față de familiile celor cinci tineri”, a scris primarul din Sabbio Chiese, Onorio Luscia, pe Facebook. 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
romanca beata Rimini

Rimini, o badantă beată a maltratat-o pe bătrâna asistată și a atacat polițiștii cu cuțitul

alegeri prezidentiale in Italia

Alegeri prezidențiale în Italia, primul tur de scrutin fără câștigător