Menu
in

Chivasso, doi ciobani români, executați în stil mafiot, uciși cu mai multe lovituri de cuțit

Doi tineri români, în vârstă de 28 și 38 de ani, au fost uciși cu mai multe lovituri de cuțit în apropiere de localitatea Chivasso, provincia Torino, situată nordul Italiei. Cele două corpuri prezentau și numeroase lovituri la cap.

Potrivit carabinierilor, trupurile celor doi au fost descoperite la o distanță de 500 de metri, unul de celălalt, în direcții opuse, ca și cum ar fi încercat să fugă de agresori. De asemenea, cabana în care locuiau românii a fost distrusă de un puternic incendiu, cel mai probabil pus intenționat de criminali pentru a ascunde eventuale indicii ale crimei.

Procurorul de caz Giuseppe Drammis a dispus începerea unei anchete penale pentru a afla cine se face vinovat de oribila crimă. Acesta a declarat presei că nu este exclusă nicio pistă.

Până acum, polițiștii au primit mai multe indicii de la un martor care susține că în zona în care au avut loc crimele mai mulți indivizi suspecți ar fi fugit cu o mașină.

sursa: stiridiaspora.com

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version