Menu
in

Cerignola, bătaie între prostituate, înarmate cu bâte cu lanțuri montate la un capăt: trei românce arestate

Tinerele românce, care luaseră în vizor o prostituată conațională, au fost arestate cu acuzațiile de tentativă de șantaj, violență, amenințare și vătămare corporală.

Tentativă de șantaj în complicitate, violență, amenințare și vătămare corporală împotriva unei fete care se prostitua pe via Manfredonia, la Cerignola (Foggia). Este ceea ce au descoperit agenții comisariatului din Cerignola, care le-au identificat și arestat pe cele trei românce.

Pe 22 mai, victima prezentase o plângere la poliție, declarând că exercită activitatea de prostituată și că a fost victima unei agresiuni din partea a trei femei de naționalitate română care i-au impus o ”taxă” pentru a-și continua activitatea, revendicând locul de staționare a femeii drept proprietatea lor.

Pe timpul amenințărilor, fata a fost agresată în mod brutal, trasă de păr, îmbrâncită la pământ și lovită cu capul în mod repetat de trotuar, motiv pentru care a fost necesară intervenția paramedicilor de la 118 și internarea acesteia pentru traumatism cranian și excoriații, cu un prognostic de vindecare de opt zile.

Povestirea tinerei a corespuns și cu declarațiile date de două prietene de-ale sale, și acestea prostituate. După depunerea plângerii, fata, împreună cu amicele, și-a reluat activitatea, în același loc. Însă la scurt timp au sosit cele trei femei care o agresaseră cu o zi înainte, înarmate cu bâte cu lanțuri montate la un capăt.

Dar polițiștii care efectuau supravegherea, dându-și seama ce se întâmplă, le-au blocat pe cele trei, reușind să le dezarmeze, însă nu fără efort. Toate trei au fost declarate în stare de arest pentru infracțiunile de tentativă de șantaj, amenințare și vătămare corporală și au fost însoțite la penitenciarul din Foggia.

Este vorba de Daniela Minodora Părăluță, de 19 ani, de Ana Maria Simiuc și Mariana Roxana Gionea, ambele de 26 de ani.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version