in

Ceartă sângeroasă într-o familie de români: soţia e în comă, soţul s-a sinucis cu TREI CUŢITE, înjunghiindu-se DE 20 DE ORI

Măcel în familie într-o locuinţă din Rivalta, în provincia Torino. În dimineaţa de 25 martie, cu puţin înainte de ora 13, Ileana Trăilă, îngrijitoare româncă de 35 de ani, şi-a găsit părinţii prăbuşiţi în bucătărie într-o baltă de sânge.

Tatăl, Vasile Baran, de 56 de ani, a murit din cauza rănilor multiple. Mama, Angela Baran, de 54 de ani, a fost internată în stare gravă la spital şi a intrat în comă.

Certurile dintre cei doi soţi continuau de mai mult timp. Relaţiile dintre Vasile şi Angela se deterioraseră de mai multă vreme. Femeia îşi acuza soţul de violenţe domestice şi, de circa o lună, plecase din România pentru a se refugia în Italia, la Rivalta, unde fiica trăieşte de 7 ani, împreună cu soţul şi două fiice de 6 şi 9 ani.

Duminică 23 martie seara s-a prezentat pe neaşteptate în casa din Rivalta şi Vasile Baran.

Marţi 25 martie dimineaţa Ileana s-a dus la muncă. Anchetatorii cred că soţul şi soţia au avut o discuţie, care s-a încheiat cu o tragedie.

Este probabil ca femeia să fi fost agresată de soţ: prezintă leziuni grave la faţă şi are pe corp numeroase vânătăi şi fracturi. Medicii i-au indus coma artificială.

Investigatorii cred că bărbatul, după ce şi-a lovit în mod repetat soţia şi după ce a crezut că femeia era moartă, s-a sinucis.

Potrivit „La Stampa”, autopsia a relevat că Vasile Baran s-a înjunghiat de 20 de ori, după ce şi-a bătut cu sălbăticie soţia. ” Vasile Baran s-a sinucis cu 20 de lovituri de cuţit„, scrie cotidianul torinez.


 


 

Acelaşi cotidian a titrat că bărbatul s-a sinucis folosind trei cuţite diferite. „Si ammazza con tre coltelli dopo aver picchiato la moglie„, este titlul unui articol în care se explică faptul că au fost găsite trei cuţite murdare de sânge în bucătărie.



 

Dealtfel, titlul cu „s-a sinucis cu 20 de lovituri de cuţit” apare în mai multe publicaţii, cum ar fi La Voce Pinerolese sau Il Quotidiano Piemontese. Potrivit medicului legist, decesul lui Vasile Baran ar fi fost cauzat de pierderea de sânge.

S.C.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

România, ţara cu cei mai mulţi morţi pe şosele din UE

Alegeri locale, Italia – înscrieri până pe 15 aprilie