Maria Muntean, o tânără românca de 22 de ani a murit la locul de muncă pe 5 noiembrie, la o firmă din San Pietro di Cavarzere, provincia Venezia. Tânăra a fost “angajată” de patroni la jumătate de oră după ce a murit.
Cazul Mariei a fost adus în atenţia opiniei publice în timpul unei conferinţe de presă la Mestre, pe tema muncii la negru, de Franca Cossu de la Direcţia Provincială a Inspectoratului de Muncă din Venezia.
"A fost regularizată la jumătate de oră după accidentul care a costat-o viaţa", a declarat Franca Cossu.
Maria Muntean, 22 de ani, a fost zdrobită de un elevator la firma de ambalare a fructelor şi legumelor din San Pietro di Cavarzere, unde era "angajată" de câteva zile.
În această privinţă magistratul veneţian Angela Masiello, titulară a anchetei, a dispus o suplimentare a investigaţiilor pentru a se stabili dinamica exactă a faptelor, având în vedere versiunile contradictorii. Imediat după tragedie, presa a scris că tânăra ajunsese în Italia din România tocmai fiindcă era în posesia unui contract de muncă şi că-şi găsise cazare la Chioggia datorită ajutorului noului său angajator, Enzo Boscolo, 42 de ani.
Şi ar fi fost tocmai el cel care, din cauza unei manevre greşite cu elevatorul, a provocat căderea unui grup de paleţi şi moartea fetei. Femeia ar fi fost lovită între gât şi omoplaţi de lamele elevatorului şi ar fi murit la scurt timp după accident. Tentativele medicilor de a o salva au fost inutile, deşi au încercat să o reanimeze.
Maria Muntean a murit din cauza numeroaselor traumatisme suferite. Asupra corpului fetei, având în vedere claritatea dinamicii accidentului, nu a mai fost efectuată autopsia.
La faţa locului, în afara carabinierilor de la unitatea din Chioggia şi a medicilor de la Suem au sosit şi funcţionarii de la Spisal. Anchetele le-au fost încredinţate lor şi aceiaşi funcţionari au ţinut legătura cu Procuratura pentru a reconstitui dinamica accidentului şi a stabili eventuala nerespectare a măsurilor de siguranţă.
Proprietarul a declarat că românca era în prima ei zi de muncă, dar, de fapt, cineva din cadrul firmei a expediat documentele de angajare prin fax "la jumătate de oră după deces", după cum spune reprezentanta Direcţiei Muncii. Un aspect care înrăutăţeşte poziţia angajatorului. Franca Cossu a spus că speră ca, în cadru penal, să poată fi considerat o circumstanţă agravantă la acuzaţia de omor din culpă.
Ora faxului: 10.32
Faptul s-a întâmplat în dimineaţa de 5 noiembrie şi, la o primă examinare, poziţia de muncă a fetei părea regulară. La firmă le-a fost arătat carabinierilor un contract de muncă semnat cu două zile înainte şi ea sosise din România în ziua precedentă, pentru recoltarea ridichilor. Totul ciudat, dar plauzibil. În schimb, cercetările ulterioare au aruncat o lumină sinistră asupra gravului episod.
Pentru angajare, contează comunicarea la INPS, care a fost făcută, pe cale informatizată, la 10.32 în aceeaşi zi de 5 noiembrie, la jumătate de oră după accident. Nu numai: Maria Munteanu lucrase deja regular la aceeaşi firmă agricolă, în primăvară. Dubiul, aşadar, este că perioada sa de muncă la "negru" se poate să fie mult mai mare decât puţinele zile care au precedat accidentul.
Faţă de versiunea oficială, din care reieşise că la conducerea elevatorului care a lovit-o şi ucis-o pe fată era patronul, avocatul apărării a furnizat magistratului o altă dinamică, potrivit căreia la comanda elevatorului era Maria.
"Dacă lucrurile au stat într-adevăr aşa, mă trec fiorii să mă gândesc că, la câteva minute de la moartea acelei biete fete, cineva a avut sângele rece să se aşeze la un computer pentru a trimite o comunicare falsă de angajare", este comentariul lui Heidi Crocco, consilier comunal pentru Politici sociale.
Muncă la negru
În această perioadă a mai avut loc un accident mortal la muncă, al unui italian angajat la negru. Autorităţile au declanşat un control la treizeci de firme în localităţile Chioggia, Cavarzere şi Riviera. Cinci s-au ales cu activitatea suspendată pentru că utilizau angajaţi "fantomă" şi amendate cu un total de peste 50.000 de euro. Acesta este bilanţul contraofensivei faţă de munca la negru efectuată de carabinieri şi de Direcţia provincială a Inspectoratului de muncă. O operaţiune la care au participat 70 de militari şi 20 de inspectori, planificată în mod atât de detaliat şi în urma celor două accidente de muncă grave care s-au produs în numai 15 zile în zona veneţiană, unul la Noale, celălalt la Cavarzere.
"În ambele cazuri – declară Franca Cossu, de la Inspectorat – victimele nu au rezultat a fi angajate şi aceasta este o circumstanţă agravantă care este mărturia unei situaţii de derivă periculoasă".
"Inspecţiile efectuate în domeniul restaurantelor, textilelor şi agriculturii – continuă Cossu – au stabilit prezenţa totală a 24 de lucrători la negru, şaisprezece străini şi opt italieni, şi aceasta este o cifră alarmantă care trebuie analizată până la capăt. Nu se poate explica această utilizare masivă de forţă de muncă neregulară, pentru că piaţa angajărilor oferă o serie de forme flexibile de muncă concepute pentru a răspunde şi vârfurilor de producţie şi sezoanelor".
Un caz similar la Chieti
Un caz similar cu cel al Mariei Muntean a avut loc la Lanciano, Chieti, unde un muncitor român a murit dimineaţa şi a fost angajat după-amiaza. Haralambie Ciubotariu, de 44 de ani, a murit pe 14 martie 2011 dimineaţa, în timp ce lucra pe un şantier, în centrul istoric din Lanciano. Muncitorului i s-ar fi făcut brusc rău şi a murit. Acelaşi muncitor rezultă a fi fost angajat în aceeaşi zi, după-amiaza, adică după câteva ore de la moartea sa. Descoperirea a fost făcută de comisariatul din Lanciano, care a deschis o anchetă. Potrivit poliţiei, după moartea bărbatului de 44 de ani, angajatorul a demarat procedurile de angajare, temându-se să nu fie descoperit că îl angajase pe român la negru.
Pe timpul unor controale, pe şantier au fost găsiţi alţi doi muncitori români la negru, de la două firme diferite, a căror angajatori au fost denunţaţi. Mai mult, la locul de muncă au fost găsite neregularităţi la instalaţia electrică, a cărei stare nu ar garanta siguranţa la locul de muncă. Haralambie Ciubotariu, originar din Siret, sosise în Italia de câteva luni împreună cu cumnatul lui, lăsându-şi în România soţia şi doi copii.