Menu
in

Caz șocant la Torino: un român și-a violat fratele și surorile mai mici. „Așa am crezut că este bine”

Caz șocant la Torino: Și-a violat fratele și surorile mai mici: și tatăl său a ajuns în fața instanței pentru că nu a împiedicat incesturile. Tânărul de 25 de ani a fost deja condamnat la 8 ani și 8 luni. „Întotdeauna am avut această dorință neplăcută”, a declarat în instanța de judecată din Torino tânărul de 25 de ani de origine română, justificând astfel abuzul sexual pe care l-a comis asupra unui frățior și a unora dintre surorile sale mai mici.

Caz șocant la Torino

Procesul îl privește acum pe tatăl, acuzat că nu a împiedicat producerea incestului. Mama, chemată să răspundă pentru aceeași conduită omisivă bazată pe rele tratamente și credințe religioase, a fost deja condamnată la 4 ani și 4 luni, scrie Torino Today.

Oroare la Torino: la 13 ani a rămas însărcinată de tatăl ei, bărbatul a violat-o apoi în spital

„La un moment dat – a spus tânărul – am întrebat dacă pot să fac niște lucruri, mi s-au parut bune și așa am crezut că totul este normal. Acum îmi dau seama că am tot facut greșeli””. Tânărul de 25 de ani a scris și o scrisoare pentru a-și cere scuze pentru ceea ce a făcut, dar nimic nu poate șterge ceea ce au suferit fratele și surorile sale. Una dintre fete, după ce a suferit abuzurile condamnatului, a intrat la 8 ani într-o mănăstire din România, unde locuiește și acum. Călugărița ortodoxă – care a fost audiată ca martor în sala de judecată marți, 28 mai – a spus că nu își amintește să fi făcut „nimic serios” cu fratele ei: „erau doar jocuri”.

Viol în grup, cuplu de români arestat la Catania. Au sechestrat și abuzat împreună o moldoveancă și au filmat scenele

Tânărul de 25 de ani nu s-a justificat, ci a spus că are un tată sever, agresiv și uneori violent, obsedat de religie și conduită: „A spus că femeile ar trebui să poarte doar fuste, pantalonii sunt un păcat grav. Dar surorile mele nu ascultau.”

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version