in

Cagliari, părinți români iresponsabili: în timp ce ei se certau, copilul de 4 ani umbla singur pe străzi. Acuzaţi pentru infracțiunea de abandon.

Copilul de doar 4 ani, al unor români din Cagliari, Italia, a fost găsit pe stradă plângând şi cerând ajutor, după ce fugise de acasă în timp ce părinţii începuseră o ceartă monstru. Copilul a fost observat de o patrulă a poliţiei din Cagliari, agenţii demarând imediat cercetările pentru identificarea părinţilor. Însă, când au ajuns la casa românilor, poliţiştii au descoperit adevărata dramă.

Carabinierii au fost alertaţi de poliţiştii staţiei Stampace din Compagnia di Cagliari, care au salvat și adus acasă un copil de doar 4 ani, fugit de acasă în urma unui scandal între părinţi.

Rătăcind fără ţintă şi căutând cu disperare ajutor, copilul a fost observat de patrula respectivă. Cei doi părinţi au fost identificaţi ca fiind ambii de origine română, în vârstă de 31 și 37 de ani. 

Presa italiană, citată de observator.tv, precizează că micuţul a fost imediat dus într-un loc sigur şi readus la domiciliu după verificările de identificare corespunzătoare.

Însă, odată ajunşi în casa minorului, carabinierii au remarcat prezența altor doi frați ai copilului, în vârstă de 9 și 14 ani, singuri în casă, complet nesupravegheaţi şi neîngrijiţi. Găsiți de carabinieri la puțin timp după eveniment, cei doi părinți au fost acuzaţi pentru infracțiunea de abandon.

Presa italiană nu precizează dacă s-au luat măsuri pentru cazarea copiilor într-un centru de specialitate.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Tatăl lui Dan Barna a muncit 12 ani în Italia. ”Am crescut aşteptând telefonul de duminică dimineaţa”

Chieti, femeie de 32 de ani, înjunghiată de iubitul albanez, salvată de câinele ei care l-a atacat pe agresor