Menu
in

Cade de pe schelă, zidar român de 52 de ani moare la Ravenna


Cade de pe schelă și moare. Un zidar român, Vasile Burcut, în vârsta de 52 de ani, a murit în urma unui accident de muncă pe un șantier din via Carso din Ravenna.

Cade de pe schelă și moare la Ravenna

Incidentul a avut loc vineri, 4 februarie, la ora 15:00, dar știrea a fost difuzată abia duminică.

Au intervenit operatorii sanitari de la 118, inspectorii de Medicina Muncii de la Ausl, carabinierii și procurorul de gardă Lucrezia Ciriello.

Zona a fost pusă sub sechestru pentru toate constatările relevante.

A căzut de pe schelă, muncitor român de 67 de ani grav rănit la Roma

Muncitor român mort la Roma, după ce a căzut de pe schelă

O persoană este cercetată în dosar

Totodată, procurorul a deschis dosar pentru omor din culpă și a dispus efectuarea autopsiei. O persoană este cercetată în acest dosar.

Conform celor constatate până acum, zidarul lucra împreună cu câțiva colegi la reamenajarea a trei apartamente din interiorul unui imobil când, din motive încă aflate în analiză, a căzut de la unul dintre nivelurile (poate al treilea) ale schelei. A căzut de la cel puţin 4-5 metri, potrivit ANSA.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version