Episodul s-a produs pe 1 februarie, în jurul orei 22, în timp ce aceştia se aflau la bordul maşinii lui Fornoni, un Land Rover Discovery. Bărbatul i-a pulverizat mai întâi spray iritant în ochi, apoi a înjughiat-o de mai multe ori cu un cuţit cu lama de 10 centimetri şi în final a încercat să o lovească cu maşina. Fata, rănită şi sub şoc, a reuşit să se elibereze şi a încercat să fugă. În încercarea de a o lovi cu maşina, agresorul s-a izbit de un zid. Maşina devenind inutilizabilă, bărbatul a decis să fugă pe jos pe un câmp din apropiere.
Tânăra a telefonat unei prietene care a însoţit-o la spital, iar Fornoni a fost găsit şi reţinut câteva ore mai târziu de către carabinieri. Potrivit româncei, bărbatul s-a îndrăgostit de ea şi furia acestuia a fost declanşată de refuzul ei de a lega o relaţie sentimentală. Femeia, care locuieşte la Casnigo, este internată la spitalul din Piario cu răni la faţă şi traumatisme la cap, considerate vindecabile în 20 de zile.
La încheierea interogatoriului în penitenciarul din Bergamo, judecătorul a validat arestarea şi a dispus în privinţa lui Fornoni măsura arestării preventive cu acuzaţia de tentativă de omor.