Menu
in

Brescia, român de 19 ani, găsit mort la poalele unui perete de stâncă: accident sau sinucidere?

Un tânăr român de 19 ani, George Marian Bica, a fost găsit mort la poalele unui perete de stâncă, folosit de alpiniști pentru antrenamente, în apropiere de Brescia.

Victima locuia de 10 ani la Rezzato și era în anul trei la Institutul Odontotehnic Fortuny din Brescia.

Nu este clară dinamica accidentului. Anchetatorii iau în calcul ipoteza unui accident, dar și pe cea a unei sinucideri. Prietenii apropiați, alături de părinții victimei, Doru și Radița, au organizat o strângere de fonduri pentru a ajuta familia cu chetuielile de repatriere a corpului.

Conform primei reconstituiri, tânărul a ajuns singur, de-a lungul unui traseu, pe vârf și apoi a căzut, murind pe loc. Este posibil să se fi aplecat prea mult deasupra golului.

Un alpinist i-a descoperit corpul în 31 mai, în jurul orei 13.30, la poalele unui perete de cățărare pe versantul San Martino din cătunul Virle Treponti. Corpul lui era acoperit cu sânge și alpinistul a chemat imediat salvarea, dar ajutoarele au fost inutile.

Au sosit poliția și carabinierii, pentru anchetă. Medicul legist a stabilit că ora morții fusese între 10 și 11.

Ponza, român de 25 de ani, s-a sinucis aruncându-se în mare de pe o stâncă

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version