Menu
in

Bologna, român călcat intenţionat cu maşina și ucis de un italian

Mai întâi a fugit la viteză maximă, apoi s-a predat justiţiei. Este vorba de un italian de 35 de ani care în seara de 2 aprilie a accidentat şi ucis un angajat al unei societăţi de pază privată pe via Casteldebole, la Bologna.

S-a întâmplat în jurul orei 23. Iulian Cucu, român de 40 de ani, verifica împreună cu un coleg o casă de la periferia oraşului, când a fost lovit de maşină. Bărbatul care era la volan a fugit dar, puţin mai târziu, s-a predat carabinierilor de la unitatea din Bertalia.

La faţa locului au intervenit Poliţia municipală, Carabinierii şi procurorul de serviciu.

Dinamica tragediei ar fi aceasta: tânărul de 35 de ani s-a dus cu o prostituată pe câmpul din zona unei case rurale, obiect al controalelor din partea unei societăţi de siguranţă. Victima şi colegul – din câte se pare, fără o uniformă de recunoaştere – s-ar fi apropiat de maşină cu lanterne.

Şi atunci, a spus autorul accidentului, în prezenţa avocatului său, s-a speriat şi astfel a făcut manevre pentru a se întoarce pe stradă şi a pleca, sfârşind prin a-l lovi pe unul dintre bărbaţi. Odată fugit, ar fi lăsat prostituata să coboare şi, după consultarea unui avocat, a decis să se predea. Însă colegul victimei relatează o versiune diferită: cei doi ar fi invitat automobilistul să se îndepărteze din zonă şi tânărul de 35 de ani, în acel moment, ar fi fugit cu viteză maximă.

Bărbatul de 35 de ani exclude un contact verbal cu cei doi agenţi de pază: privind tragedia vor fi efectuate cercetări suplimentare şi va fi dispusă autopsia. Între timp bărbatul a fost denunţat în stare de libertate pentru omor din culpă şi neacordarea primului ajutor.


Citește și:

Alex Tatarciuc, mort într-un accident la Blera, lângă Viterbo. Avea 21 de ani

Bergamo, român accidentat mortal în timp ce cerea bani la semafor. Era căsătorit şi avea 4 copii

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version