Menu
in

Biella, muncitor român, accident mortal la muncă în 2011, încă se judecă procesul cu angajatorii

Moarte pe șantier: după 6 ani adevărul nu a ieșit însă la lumină și se așteaptă sentința celei de-a doua instanțe.

Era 11 februarie 2011 când Roger Marcu, de 26 de ani, muncitor român, a murit strivit de o conductă din fier și de sute de kilograme de pământ. Șantierul fusese deschis pentru construirea primei stații de servicii a noii șosele din Maghettone (provincia Biella). Clientul și firmele care au luat lucrările în antrepriză au fost chemate în cauză, cu acuzația de omor din culpă.

Coordonatorul privind siguranța pe șantier, inginerul Camillo Maggia, a decis imediat să încheie un acord judiciar, iar ceilalți inculpați au ales calea procesului. În 2015, toți au fost achitați. Documentele, mărturiile și expertizele nu au fost în măsură să demonstreze dinamica faptelor în ansamblul său.

Împotriva acelei sentințe a făcut apel Procuratura și astfel s-a ajuns acum la așteptarea unui nou verdict din partea judecătorilor. Pe 30 ianuarie, Curtea de Apel din Torino ar fi trebuit să se pronunțe, însă judecătorii au decis să aprofundeze faptele reaudiind consultanții tehnici ai procuraturii, inginerul care a făcut o expertiză asupra șantierului și medicul legist. Sentința ar trebui să fie emisă în luna mai.

În prima instanță Procuratura a cerut 20 de ani de închisoare pentru vinovați și 220.000 de euro despăgubiri pentru văduva muncitorului, care acum a renunțat să se constituie parte civilă.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version