Cadavrul unui bărbat a fost găsit pe 6 martie într-o conductă de canalizare la periferia localităţii Barletta. Corpul a fost descoperit de muncitorii care au intervenit pentru desfundarea canalului.
Este vorba de Petru Popa Marinel, de 28 de ani, cetăţean român fără domiciliu stabil şi cu antecedente penale. În septembrie anul trecut fusese arestat pentru un jaf. Se făcuse vinovat, împreună cu un conaţional (Bucur Dănuţ Ionel, 35 de ani), de o agresiune comisă pe via San Samuele, în dauna unui alt conaţional de 46 de ani, căruia i-au fost furate paşaportul şi 200 de euro.
Cei doi au fost arestaţi cu acuzaţia de jaf în complicitate. Începând cu 17 februarie, Popa ar fi încălcat în mod repetat obligaţia de semnătură la cazarma carabinierilor din Barletta. În urma acestor episoade a fost denunţat, lucru care a dus la agravarea pedepsei.
Însă cinci zile mai târziu, pe 22 februarie, partenera de viaţă a lui Popa a denunţat dispariţia bărbatului la carabinierii din Benevento. Joi 6 martie, a avut loc macabra descoperire.
Autopsia a stabilit că a fost ucis cu cinci lovituri de cuţit în spate. Medicul legist a descoperit şi un traumatism cranian şi fracturi pe tot corpul. Omuciderea, potrivit primelor ipoteze, se poate să se fi consumat cu circa 20 de zile înainte de găsirea cadavrului.
Pentru omor au fost deja arestaţi doi suspecţi, doi tunisieni de 55 şi 37 de ani, care cunoşteau victima şi locuiau într-o baracă la mică distanţă de locul descoperirii cadavrului.