Sfârșit tragic pentru un băiețel de 4 ani, după ce a fost scăpat din braţe de la balcon de către un angajat al familiei micuţului. Tragedia a avut loc în Napoli, în Italia. Bărbatul a spus ulterior că, după tragedie, s-a dus să mănânce o pizza.
Judecătorul de instrucție Valentina Gallo a validat arestarea lui Mariano Cannio, în vârstă de 38 de ani, care este acuzat de uciderea lui Samuele Gargiulo.
Tânărul de 38 de ani, angajat al familiei băiețelului, a mărturisit că l-a scăpat din brațe pe copil, după ce a ieșit cu el pe balcon.
Italia, bebeluş român de doar 18 zile, găsit fără suflare în pătuţ. Mama este în stare de şoc
Dacă, inițial, părea că a fost vorba despre o moarte accidentală, verificările ulterioare au dus către o concluzie teribilă, relatează Observator News.
„L-am luat în braţe şi am ieşit cu el pe balcon. Când eram lângă balustradă, am simţit o ameţeală, m-am aplecat şi am scăpat băieţelul din braţe. Imediat, am auzit ţipete venind de jos şi m-am speriat. Eram conştient de ce se întâmplase.
M-am dus să mănânc o pizza în Sanità, apoi m-am întors acasă. M-am întins pe pat şi am început să mă gândesc la ce s-a întâmplat. Apoi am coborât şi am mers la un bar din via Duomo, mi-am luat un cappuccino şi un croissant, apoi am revenit acasă, unde m-aţi găsit”, le-a explicat bărbatul anchetatorilor.
Deşi bărbatul și-a susținut nevinovăția, susținând că a fost amețit și că este vorba de un accident, judecătorul a dat alt verdict, și anume că ”a fost total conștient înainte și după gest” şi a dispus arestarea sa.