O româncă de 46 de ani, care de mai multe săptămâni lucrează într-o vilă de pe colinele din Porto Cervo, în Sardinia, a fost internată la un spital din Olbia după agresiunea de natură sexuală suferită în vila în care lucra, pe 3 august după ora trei dimineaţa.
Potrivit anchetei efectuate de carabinieri, femeia a fost agresată de Alfredo Maria Pozzi, de 44 de ani, din Aversa (Caserta), componentul unei familii înstărite de comercianţi.
Episodul s-a petrecut noaptea, când bărbatul, pradă unei crize erotice, s-ar fi prezentat în camera în care dormea îngrijitoarea mamei sale, agresând-o şi smulgându-i cămaşa de noapte. Imediata reacţie a menajerei, care a început să urle respingându-l, ar fi declanşat furia comerciantului, care i-ar fi dat câteva palme şi pumni.
Românca, pentru a scăpa de violenţă, ar fi fugit către camera în care dormea mama lui Pozzi. Însă bărbatul şi-a agresat şi mama, în timp ce menajera a fugit în stradă, seminudă şi terorizată. Pozzi a fost oprit de carabinieri.
Îngrijitoarea a primit ajutor din partea personalului unei ambulanţe şi a ajuns la serviciul de Urgenţă din Olbia, fiindu-i diagnosticate echimoze şi tumefieri ale gâtului şi feţei. Pozzi a fost însoţit şi reţinut pentru câteva ore în cazarma din Porto Cervo. Militarii, după ce au primit denunţul victimei şi au interogat câteva persoane, au procedat la arestarea comerciantului.