O autoutilitară a cărei valoare de piaţă depăşeşte 170.000 de lei, care era căutată de autorităţile din Italia, a fost descoperită pe raza municipiului Iaşi, informează Poliţia de Frontieră.
Potrivit sursei citate, poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Iaşi au oprit în trafic, pentru control, pe o stradă din municipiul Iaşi, o autoutilitară marca Mercedes Sprinter 516D, care a fost fabricată în 2018. Maşina, care era condusă de un tânăr de 21 de ani din Iaşi, figura în baza de date ca fiind căutată de autorităţile italiene.
„În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că autovehiculul figurează ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Italia din data de 10 martie. Maşina în valoare de aproximativ 172.550 de lei a fost indisponibilizată la sediul instituţiei”, precizează ITPF.
Poliţiştii de frontieră efectuează, în acest caz, cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.