A fost arestat ultimul membru al grupului criminal care gestiona o clădire transformată în bordel, în Via Lago Scuro, din Parma. Mai mult de 40 de fete, toate foarte tinere și de origine română, practicau prostituția în aceste apartamente sau pe străzile din apropiere, sub controlul strict al ”colegilor” români și al proprietarului, un cetățean italian, de 75 de ani.
Unele dintre fetele de vânzare erau soțiile sau prietenele celor din bandă, altele erau chiar rude. Cele mai multe erau din București și Călărași.
Ultimul din grup, S.A., 28 de ani, de origine română, a fost arestat de poliție în România, extrădat și trimis la închisoare.
A fost dat în urmărire de pe data de 15 iulie, atunci când o vastă operațiune efectuată de carabinierii din Parma a permis să se anihileze consistenta rețea de exploatatori care, de ani de zile, gestiona în mod minuțios prezența de prostituate pe via Emilia Ovest și pe via Emilia Est la Parma.
Aceștia utilizau fetele pe post de carduri bancare, întrucât erau surse de îmbogățire pentru ”protectori”, dezvoltând o cifră de afaceri lunară importantă, care le permitea, printre altele, utilizarea unor mașini cu capacitate cilindrică mare pentru transportarea fetelor și plata unei chirii de 1.000-1.200 de euro pe lună într-un bloc de pe via Lago Scuro, cartierul Montanara.
Carabinierii au stabilit că persoanele care gestionau prostituția, aproape toate de origine română, printre care o femeie, au decis să formeze un fel de cartel, pentru a evita concurența și a nu duce ”războaie” în stradă. Rețeaua pe care au creat-o le-a permis și să se anunțe în cazul sosirii forțelor de ordine și un control detaliat al teritoriului”.