in

Au primit în mod nejustificat 44.000 de euro ca venit de cetățenie, șase români denunțați la Casale Monferrato

Au primit în mod nejustificat o sumă totală de aproximativ 44 de mii de euro ca „venit de cetățenie” (reddito di cittadinanza), certificând în mod fals șederea și situația penală.

Din acest motiv, carabinierii companiei Nor din Casale Monferrato (provincia Alessandria) la finalul activității de control – desfășurată în colaborare cu N.I.L. (Unitatea Inspectoratului de Muncă al Carabinierilor) din Alessandria – au denunțat șase cetățeni străini, toți de origine română și căutați pentru diverse infracțiuni, care conform legii în vigoare nu pot primi contribuția statului.

Milano, o adevărată ”fabrică” de făcut pașapoarte, documente și acte false pentru venitul de cetățenie, doi români arestați

Aceștia sunt toți înrudiți, dintre care unii se află în România. Trei femei și trei bărbați, cu vârste cuprinse între 35 și 48 de ani, fără ocupație și cu antecedente.

Unul dintre aceștia a fost arestat în urmă cu ceva timp în urmă la Pavia, unde s-a prezentat la cazarma Carabinierilor pentru a raporta pierderea unui document.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
diana sosoaca sanctionata

Diana Șoșoacă, sancționată de conducerea Senatului pentru instigare la ură și nepurtarea măștii. «Voi sesiza ambasadele și voi cere ajutor extern»

populatia romaniei 1

Populația României, tot mai puțină și din ce în ce mai îmbătrânită. Câţi români mai aveau domiciliul în ţară la 1 ianuarie 2021