in

Au devastat un cimitir la Udine: „Rasa cea mai scârboasă”

O bandă de români a devalizat un cimitir la Udine, din cartierul Paderno, furând statui şi obiecte din bronz sau cupru, provocând daune materiale de peste 100.000 de euro, dar şi indignarea familiilor care şi-au văzut mormintele celor dragi profanate.

Banda de hoţi a devastat literalmente cimitirul Campo Santo din Udine, în două etape. Primul atac a avut loc pe 13 ianuarie, când vandalii au smuls mai multe statui de pe morminte. Mai multe familii s-au prezentat la carabinieri pentru a depune plângere.

„În mod clar este vorba de o lovitură bine premeditată – a declarat primarul din Udine, Furio Honsell – şi avem încredere că militarii de la Carabinieri, care efectuează anchetele, pot să recupereze întreaga pradă. Sunt îngrijorat de cele întâmplate pentru că este vorba de un fapt lipsit de civilizaţie”.

Hoţii au sustrat statuete, cruci şi sculpturi, plus tablele din cupru ale acoperişurilor şi ţevile de la balustrade.

Un al doilea furt a avut loc în noaptea de joi, 23 ianuarie, în acelaşi cimitir. De data aceasta hoţii au fost prinşi. Fugind, au dat peste o patrulă de carabinieri care i-au oprit şi au descoprit în furgoneta lor 98 de obiecte din bronz şi cupru cu o valoare de peste 100.000 de euro. În furgoneta cu numere româneşti, un Citroen Jumper care a fost pusă sub sechestru, carabinierii au găsit 31 de statui de mari dimensiuni, alte 16 mai mici, patru cruci de dimensiuni medii şi trei basoreliefuri, toate din bronz, plus 44 de vaze din cupru şi din bronz.

Atac la cimitire. Zeci de morminte profanate pentru a fura cuprul

Ioan Emil Manole, de 25 de ani, Florin Adrian Coloji, de 26 de ani, şi Ilie Darius Muntean, de 21 de ani, toţi fără antecedente penale, au fost arestaţi şi acuzaţi de furt agravat în complicitate şi profanare de morminte.

În aceaşi zi, judecătorul i-a pus în libertate. Vor trebui să plece din Friuli Venezia Giulia. După arestare, judecătorul pentru audieri preliminare, la cererea procurorului, a dispus împotriva lor interdicţia rezidenţei în regiune.

În ultimii ani au fost luate în vizor mai multe cimitire din provincia Udine, cimitirele din Sammardenchia, Cargnacco, Basiliano, Pantianicco, Majano şi Coseano.

Lovitura cea mai importantă a fost pusă la cale la cimitirul din San Vito, unde pe lângă cupru au fost furate diferite sculpturi printre care şi „Grande Maschera”, pe care a realizat-o în 1957 artistul Mirko Basaldella pentru mama sa (cu o valoare de circa 30.000 de euro) şi „La Preghiera”, operă realizată în 1923 de artistul Max Piccini pentru familia Rossini, cu valoarea de circa 20.000 de euro. Din cimitirul din Paderno a fost sustrasă sculptura în bronz realizată de artistul Dino Basaldella pentru soţia sa, Marcolina Bon.

„O gaură în frunte”

După eliberarea celor trei hoţi, pe site-ul ziarului Messaggero Veneto, care a publicat ştirea, au apărut zeci de comentarii contra românilor, unele dintre ele cu conţinut incitant la violenţă. Iată câteva dintre aceste comentarii.

Enzo Greco: «E atât de dificil să fie trimişi în închisorile din ţările lor, având în vedere că aici e imposibil să ispăşeşti pedeapsa? Este posibil ca acest Guvern, inclusiv premierul, să nu reuşească? La ce folosesc Carabinierii, Poliţia de Stat, dacă după delincvenţii sunt repuşi în libertate? Credeţi-mă, e umilitor şi frustrant .»

Katia Pittoni: «Ăştia nu respectă nici morţii, cu atât mai puţin pe cei vii! Nu este posibil aşa ceva, nu ştiu dacă mă scârbeşte mai mult, magistratura sau aceşti hoţi.»

Mattia Nalin: «O gaură în frunte şi la revedere… mai ales că aveau deja pietrele funerare.»

Sonia Molinaro: «Dar nici măcar nu foloseşte să se scrie anumite ştiri pentru că se ştie că este de-ajuns să fi străin ca să poţi să faci orice tip de infracţiune şi să nu fii pedepsit… tu dacă furi un măr eşti închis, ei ucid şi, pe lângă faptul că nu păţesc nimic, sunt şi întreţinuţi… şi apoi spun să nu fim rasişti??? Să redeschidem cuptoarele, asta ar trebui… şi să facem o mare curăţenie generală…»

Walter Gus: «Rasa cea mai scârboasă care există pe pământ, trebuie ucişi toţi precum câinii râioşi.»

Osvaldo Franzon: «Românii nu pot fi integraţi… pot fi doar deportaţi!»

Un singur comentariu atrăgea atenţia că indignarea pentru această faptă este foarte mare, în timp ce pentru fapte cu daune mult mai mari nimeni nu se indignează.

Alberto Baliello: «Ceea ce impresionează este agitaţia pentru oamenii care fură statui, în timp ce media veniturilor bijutierilor de 14.000 de euro brut anual sau a deţinătorilor de restaurante care declară mai puţin decât ospătarii, nu face agitaţie. Dar nu fură şi ei? Spitalele de aici nu se închid din cauza lor? Gropile de pe străzi nu sunt din cauza lor? Imu, Tares nu sunt din cauza lor? De ce nu se indignează lumea

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Românii nu vor să plece din Spania

Ideea care poate salva economia României, Cristian David: „Dacă fiecare român din Italia ar consuma de 10 euro produse româneşti…”