Doi polițiști au fost condamnați la închisoare de tribunalul din Florența, la 4 ani și, respectiv, 3 ani și 2 luni, pentru că au lovit un hoț în timpul fugii sale.
Potrivit acuzării, agentul care a primit pedeapsa mai mare l-a lovit pe hoț cu o lovitură în partea laterală, determinând ruperea splinei. Celălalt polițist a fost acuzat că a întocmit un raport fals pentru a „acoperi” violența asupra fugarului.
Ambii erau în serviciu la secția de poliție din Empoli. Procurorul Giacomo Pestelli, care a întocmit rechizitoriul, a cerut să fie condamnați la 15, respectiv 6 ani.
Faptele datează din 2013. Cei doi polițiști urmăreau o bandă specializată în furturi pe șantiere când au descoperit unde erau depozitate mărfurile furate, la Bagno a Ripoli (Firenze).
În timpul intervenției, potrivit acuzării, infractorul, un român de 50 de ani, a fost lovit de polițist de mai multe ori cu picioarele în partea stângă, suferind răni la o tâmplă, fractura unei coaste și ruperea splinei.
Bărbatul de 50 de ani a acuzat dureri severe la scurt timp după ce a fost dus la secția de poliție, apoi a fost operat de urgență.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ