Banda de cinci români, depistată şi anihilată de poliţia judiciară a Polstrada din Emilia-Romagna după cinci luni de anchete efectuate cu colaborarea Poliţiei rutiere din Milano şi Modena, este responsabilă de circa 20 de furturi în întreg nordul Italiei.
Cei cinci au furat din noiembrie circa 200.000 de euro, dar au provocat daune infrastructurii societăţii de autostrăzi de peste 400.000. Pe 4 martie au fost arestaţi în zona Bologna Interporto. Au fost blocaţi într-o furgonetă cu număr de înmatriculare bulgăresc, în timp ce se întorceau de la ultima lovitură pusă la cale pe timpul nopţii la punctul autostradal Terme Euganee (Padova) care le-a adus 2.500 de euro, bani găsiţi de poliţişti în furgonetă.
Daniel Ştefan Marina, de 27 de ani, Valentin Ghindoc, de 26, Cristian Roman, 26, Răzvan Buzatu, 26, şi Mircea Florea, de 21, au fost arestaţi pentru furt agravat şi distrugere în complicitate. Aproape toţi au antecedente pentru furt.
Metoda era întotdeauna aceeaşi: românii parcau furgoneta pe străzi secundare şi apoi mergeau pe câmpuri, chiar şi kilometri, până ajungeau la punctul autostradal; aici îşi puneau cagule şi în nici cinci minute spărgeau casieriile automate şi luau banii.
Cinci lovituri au fost date în Emilia-Romagna, la Modena, Castel San Pietro, Cesena, Piacenza şi Parma, două în Piemonte (Vercelli şi Novara), trei în Lombardia (Milano, Bergamo şi Brescia) şi altele în Veneto. în unele cazuri lucrătorii din punctele de control i-au văzut sosind şi pentru a se apăra s-au baricadat în birouri.