Lucrători „la negru” şi neregularităţi într-o parcare din Somma Lombardo, în zona Aeroportului Malpensa de lângă Milano. Ilegalităţile au ieşit la iveală pe timpul unui control efectuat de carabinieri, funcţionari ai Direcţiei Teritoriale de Muncă, pompieri şi Poliţia locală la anumite parcări private utilizate de pasagerii aeroportului.
Niciun lucrător nu era angajat cu contract regulamentar. În zona de staţionare, în plus, lipseau ieşirile de urgenţă şi căile de evacuare în caz de incendiu. Extinctoarele nu erau suficiente şi maşinile parcate depăşeau de trei ori capacitatea maximă (circa 100 la 30 prevăzute). Din acest motiv, patronul parcării, un român de 32 de ani, a fost denunţat.
Activitatea i-a fost suspendată şi au fost emise amenzi de 91.200 de euro, pe lângă 36.000 de euro sancţiuni administrative şi obligaţia de plată a 18.000 de euro datoraţi cu titlu de contribuţii de protecţie socială.
Citiți și:
Radierea mașinii în Italia și reînmatricularea în străinătate