in

Alin Stoian, salvamarul român care de 10 ani salvează vieți pe plajele din Ostia, ultimul caz un adolescent de 15 ani

Un salvamar român a salvat de la înec un adolescent de 15 ani, într-un alt sector de plajă decât cel pe care-l avea în grijă. Românul nu este la prima intervenție de acest gen, în urmă cu un an, tot el a resuscitat un copil scos din mare aproape fără viaţă. 

Un adolescent a intrat în mare pe o plajă din Ostia, staţiunea maritimă cea mai apropiată de Roma. La scurt timp după ce a intrat în apă i s-a făcut rău. În câteva minute, băiatul s-ar fi înecat. Din fericire pentru el, pe o plajă privată din apropiere era la post Alin Stoian, un salvamar român care a observat imediat incidentul. A alergat mai bine de o sută de metri, l-a scos pe tânăr din apă şi a reuşit să-i salveze viaţa.

„Era la cinci – zece metri de mal. L-am scos din apă şi am făcut tot ce trebuia să facem, reanimare şi toate celelalte, l-am dus la postul de prim ajutor, de unde l-a luat ambulanţa”, spune Alin Stoian, citat de observatornews.ro.

În vârstă de 39 de ani, Alin Stoian nu este la prima faptă de acest gen. Anul trecut a readus la viaţă un băieţel de 12 ani, care nu mai respira după ce fusese scos din valuri. Românul nu va uita niciodată mulţumirile mamei copilului căruia i-a dăruit o nouă viaţă. Alin are, însă, o nemulţumire: primăria nu angajează salvamari pentru plajele publice decât de la 1 iulie. Aşa că el şi colegii săi trebuie să supravegheze o suprafaţă mult mai mare de plajă, deşi n-ar fi datoria lor. Şi se tem că nu vor putea, mereu, să ajute pe toată lumea.

„Pentru noi este o problemă gravă. De fiecare dată când se întâmplă ceva, trebuie să intervenim. Şi se întâmplă des, e o nebunie”, povesteşte salvamarul român.

Originar din Craiova, tată a doi copii, Alin veghează de zece ani plajele italiene. Iar în timpul liber participă la aşa-numite „curse spartane”, competiţii cu obstacole, extrem de dure. Astfel îşi menţine şi condiţia fizică pentru a fi mereu gata să salveze alte vieţi.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 2 In medie: 3.5]

„Milano se îmbracă în ie”, spectacol românesc în 20 iunie în Piazza Cordusio

Roma, înjunghiat în abdomen după o ceartă banală, român dus cu elicopterul la spitalul San Camillo