Bilanțul, în Italia, este de coșmar. La fiecare trei zile o femeie este ucisă de cel care spune că o iubește sau că a iubit-o. Sâmbătă s-a mai adăugat un caz.
Crima fost comisă într-o casă din proprietatea bărbatului, nu departe de sediul Protecției Civile unde se desfășura un curs de formare pentru agenții municipali. Tocmai aceștia, auzind strigătele femeii, au fost cei care au dat alarma. La fața locului au intervenit carabinierii, care l-au reținut pe bărbat în interiorul locuinței, în timp ce încă avea în mână cuțitul de bucătărie plin de sânge.
Femeia, întinsă într-o baltă de sânge pe podea, nu mai respira.
Cei doi, care au un fiu de 24 de ani, s-au despărțit de câteva luni, deși potrivit actelor figurau în continuare căsătoriți. Se certau des însă sâmbătă urletele disperate ale femeii s-au auzit pe toată strada, pe via Asti. La originea neînțelegerilor se pare că au fost niște facturi, dar și bănuiala bărbatului că femeia se întâlnea cu altcineva.