Menu
in

Alerta meteo continuă în Italia. Protecția Civilă: ”Limitați deplasările care nu sunt necesare”

Se atenuează însă nu se opreste valul de ger și ninsori care afectează Italia și în special zona sudică, unde transporturile au fost blocate.

”Evenimentul este încă în curs, așadar este necesar să se mențină maximă atenție și să se limiteze deplasările”, a spus sâmbătă seară șeful Protecției Civile, Fabrizio Curcio, care a subliniat că încă sunt probleme în Puglia și parte a Siciliei.

Previziunile

Vremea rea va continua și în orele următoare însă cu o intensitate mai mică și cu fenomene cu caracter mai intermitent. Perturbarea meteo va afecta în special coasta adriatică și mare parte a regiunilor sudice, cu temperaturi foarte scăzute și vânturi puternice.

Protecția civilă a emis o nouă alertă de vreme rea pentru ziua de astăzi, duminică 8 ianuarie. Alerta prevede vânturi puternice din Nord, cu vijelii în Molise, Campania, Basilicata, Puglia, Calabria și Sicilia, și mare agitată de-a lungul coastelor expuse. În aceleași regiuni și în Abruzzo sunt prevăzute ninsori și ger.

În plus, ”între 13 și 14 ianuarie asupra Italiei se așteaptă o nouă perturbare, cu un front de aer rece care va sosi din Vest. În acest caz temperaturile nu vor fi foarte scăzute, însă trebuie să ne așteptăm la precipitații foarte intense, în special în Nord”, a avertizat Antonio Sanò, director al Meteo.it.

CITEȘTE ȘI:

Avertizare meteo în Italia: căderi masive de zăpadă, vijelii și temperaturi polare

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version