Menu
in

Alcamo – Sicilia, român de 59 de ani, găsit mort în casă, decedase de 5 zile

La Alcamo, în Sicilia, pompierii au fost chemați să deschidă cu forța ușa unui apartament în care locuia un român în vârstă de 59 de ani. Acesta nu mai răspundea la telefon, nici nu mai fusese văzut de mai bine de 5 zile. Când au intrat în locuință, militarii au descoperit cadavrul bărbatului, care, conform primelor cercetări, murise de 5 zile. 

Românul de 59 de ani a murit probabil din cauze naturale, spun medicii legiști. A fost găsit în pat, îmbrăcat în pijama. Locuia de mult timp la Alcamo, într-o locuință situată pe via Giovan Battista Vico, în centrul istoric al localității.

Alarma a fost dată de proprietarul locuinței, care de 5 zile încerca să dea de român iar acesta nu răspundea la telefon și părea că nu se află nici în locuință.

Toate geamurile casei erau închise, motiv pentru care nu s-a simțit niciun miros suspect de la corpul care intrase în descompunere.

Medicul legist, după primele investigații, a declarat că bărbatul a murit în somn, probabil din cauza unui infarct.

Sezze, român de 65 de ani, găsit mort în casă cu o rană puternică la cap

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version