S-a prăbuşit la pământ sângerând, în timp ce partenerul ucigaş a fugit. În apărarea mamei a intervenit fiul ei de 20 de ani, care a chemat ajutoarele imediat. Femeia a fost transportată la spitalul Maria Vittoria cu cod roşu, însă a murit la câteva ore.
O româncă de 46 de ani, Teofilia Cramaroc, a fost înjunghiată de partenerul ei, Arben Xhakrosa (foto), albanez de 47 de ani în cartierul San Donato, la Torino. Agresiunea a avut loc în dimineaţa de sâmbătă 20 septembrie în interiorul apartamentului unde trăiau cei doi cu fiul de 20 de ani. Cei doi au avut o ceartă pentru că ea voia să-l părăsească.
Femeia a fost înjunghiată de mai multe ori în abdomen şi torace. S-a prăbuşit la pământ, plină de sânge. Ambulanţa a fost chemată de fiul femeii (dintr-o relaţie precedentă), care a intervenit în apărarea mamei.
Femeia a fost transportată la serviciul de urgenţă de la spitalul Maria Vittoria cu cod roşu. Medicii nu au reuşit să o salveze. Teofilia a decedat seara, după mai multe ore de agonie. Loviturile de cuţit în abdomen şi torace, care i-au perforat un plămân, i-au fost fatale.
Fuga agresorului a durat numai câteva zeci de minute. S-a predat singur la Comisariatul din zona San Donato. Bărbatul a povestit poliţiei că a avut o criză de furie pe timpul unei discuţii din motive neînsemnate. Acum este acuzat de omor.