Menu
in

Al treilea român ucis de valul de căldură din Italia, victima se afla la pescuit în provincia Verona

VERONA – Un accident vascular cerebral, cauzat de căldură, i-a fost fatal astăzi lui Gheorghe B., un român de 48 ani care a murit la Albaredo d’Adige (Verona). Omul, care era împreună cu cumnatul său la pescuit, se afla pe malul râului, când a început să se simtă rău.

A cerut ajutorul unui localnic din apropiere, care i-a dat apă, a încercat să îl învioreze și care văzând că starea de rău persistă a chemat 118.

Intervenția carabinierilor și a medicilor sosiți cu elicopterul nu a putut evita însă stopul cardiac.

Gheorghe B. era de puțin timp în Italia și nu își găsise încă de muncă.

Românul este a treia victimă a căldurii în Italia, în această vară. Un compatriot a murit cu câteva zile în urmă, în pauza programului de lucru, pe câmpurile din Belfiore (Verona.

Un alt caz s-a înregistrat la Mantova. Un român de 47 de ani a murit din cauza căldurii, în 6 iulie, la ferma de porci unde era angajat, la Grazie di Curtatone, în provincia Mantova.

Doi români morți din cauza căldurii, la Verona și Mantova

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version