Autoritațile din Italia au descoperit un muncitor român care era plătit cu mai puțin de 2 euro pe oră, fiind „cazat” în condiții mizerabile. Proprietarul unei fabrici de brânzeturi din localitatea Raffadali (provincia Agrigento) a fost arestat de carabinieri, fiind acuzat de fraudă, exploatarea muncitorilor și contrafacerea produselor alimentare.
Antonino Vecchio, în vârstă de 59 de ani, nu numai că producea și vindea produse depozitate în încăperi prin care mișunau șoarecii, dar exploata și un muncitor român pe care-l plătea cu un salariu de mizerie. Mai mult, românul era ținut în condiții inumane.
Carabinierii au descins zilele trecute în fabrica de brânzeturi, descoperind lucruri șocante: zeci de șoareci morți printre brânzeturi, șoareci vii care umblau fără probleme printre produsele din carne.
Potrivit presei italiene, oamenii legii au mai descoperit într-o baracă de lângă fabrica de brânzeturi un muncitor român care dormea în condiții deplorabile, fără căldură, curent electric sau apă curentă. Aceștia au aflat chiar de la el că era plătit cu mai puțin de 2 euro pe oră.
Fabrica a fost închisă, iar italianul Antonino Vecchio va fi trimis în judecată.
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ