Menu
in

Administratorul italian care vrea să pună mâna pe Glina, la şedinţă cu escortă armată de la Poliţia Română

Scene halucinante povstite de avocatul italian Antonio Ingroia, fost procuror la Palermo, în prezent avocat, apărător al lui Victor Dombrovschi, ţinut ostatic de statul italian.

Antonio Ingroia a participat în 15 iulie la Adunarea Generală de la ECOREC, firma care gestionează groapa de gunoi a Bucureştiului.

La şedinţă s-a prezentat şi administratorul italian al cotelor puse sub sechestru in dosarul instrumentat în Italia, Angelo Tuzza, care dacă ar fi numit administrator la Glina, magistratura italiană l-ar elibera pe Dombrovschi, în acest scenariu halucinant de „şantaj de stat”, după cum l-a numit Ingroia.

Administratorul a venit încadrat de o escortă de oameni înarmaţi, puşi la dispoziţie de Poliţia Română!

La protestele lui Antonio Ingroia, pistolarii din Poliţie au ieşit din sala de şedinţe. „Am fost procuror în cazuri foarte grave de mafie, am făcut anchete în toate colţurile lumii, niciodată escortta nu a participat la întâlnirile pe care le aveam”, ne-a declarat Ingroia.

Avocatul Antonio Ingroia, în vizită la Bucureşti

«Dombrovschi a făcut un pas important, de mare sensibilitate, pentru a demonstra că e transparent, a făcut un pas înapoi, a renunţat la propriul rol în Consiliul de Administraţie , chiar ieri (15 iulie) a fost reînnoit CA de la ECOREC, iar Dombrovschi nu mai este preşedintele CA, a preferat să facă un pas înapoi.

La această adunare am invitat pe avocatul Tuzza, curatorul judiciar, pentru ca, cu maximă transparenţă, să afle care este situaţia. Situaţia este dramatică, dacă Ecorec ar falimenta, pentru că există acest risc de faliment faţă de încăpăţânarea magistraturii italiene, statul italian va trebui să plătească, pentru că responsabilitatea pentru daunele incalculabile care se fac lui ECOREC ,comunităţii dfin Bucureşti, pentru că ar fi efecte în lanţ asupra gropii de gunoi, responsabilitatea ar aparţine în întregime magistraturii italiene. Ieri s-a întâmpălat ceva foarte neplăcut, avocatul Tuzza s-a prezentat la şedinţa asociaţilor de la ECOREC cu o escortă armată. Ca şi cum trebuia să întâlnească delincvenţi.

Eu am luat o poziţie foarte fermă, spunând că este nemaiauzit şi nu poate fi permis nimănui aşa ceva.

Eu am fost un magistrat antimafia şi m-am ocupat de procese în care îmi riscam într-adevăr viaţa, eu am fost de mai multe ori supus la ameninţări de atentate în Sicilia, am făcut anchete în toate colţurile lumii, contra celor mai răi traficanţi de droguri, am fost în Statele Unize, am fost în Columbia, în Thailanda, am fost peste tot, dar nicio poliţie din lume, de la FBI la DEA sau oricare alta sau la Naţiunile Unite, nimeni nu s-a gândit vreodată să mă înspoţeasc pe mine, pentru a mă tutela, înăuntru în locurile unde făceam reuniunile, fie că erau sedii publice sau sedii de societăţi private, şi i-am spus lui Tuzza că era responsabilitatea sa dacă se anula adunarea generală, din fericire, după luarea mea fermă de poziţie, s-a ajuns la o înţelegere şi poliţiştii români au ieşit din sală şi Tuzza a rămas ca invitat. Sper să facă un raport bun.»

De unde ştiţi că erau poliţişti oamenii înarmnaţi?

«Unul dintre ei a prezentat secretarului adunării o legitimaţie»

Sorin Cehan

Citeşte şi

Antonio Ingroia, o legendă în lupta antimafia, acuză statul român: «Stă în genunchi în faţa Italiei»

Cazul prizonierului român al statului italian: «Tezaurul lui Ciancimino în România, o invenţie»

Victor Dombrovschi, „ostatic de stat” în Italia. Un dosar halucinant, un cetăţean român abandonat

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version