in

Accident teribil în Italia: trei tinere și-au pierdut viața iar una e în stare foarte gravă, una din ele era româncă

O româncă de doar 23 de ani a murit într-un grav accident produs pe Autostrada A1 Milano-Napoli din Italia, între Modena Sud și Valsamoggia. Femeia era condusă spre aeroportul din Bologna, de unde urma să plece într-o vacanță în Londra.

Trei femei, toate din Sassuolo, au murit în tragicul accident produs joi, în jurul orei 18:00 – Zainaba El Aissaoui, de 41 de ani, care conducea autoturismul, Veronica Fili, de 22, și românca Otilia Camelia Ceornodolea, care ar fi împlinit 24 de ani peste o lună. Sora șoferiței, Souaad El Aissaoui, de doar 22 de ani, a fost dusă în stare gravă la un spital din Bologna și se zbate între viață și moarte.

Nu mai puțin de 11 echipe de intervenție au ajuns la fața locului, pentru a le scoate din mașina distrusă pe cele patru femei. Potrivit repubblica.it, citată de observator.tv, autoturismul s-a izbit violent de un utilaj de mare tonaj.

”O tragedie enormă în care trei tinere și-au pierdut viața, lăsând întreg orașul într-o mare suferință. Suntem alături de familiile victimelor, care ne pot contacta direct pentru orice. Nu sunt cuvinte pentru a descrie ceva atât de teribil„, a declarat primarul din Sassuolo, .

Autoritățile din municipiu vor anunța o zi de doliu, în memoria celor trei femei.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Imperia, bătaie între doi camionagii, un șofer român l-a împușcat pe un portughez, după ce s-au șicanat în trafic

Ragusa, româncă ajunsă în ultimul stadiu de degradare: își obliga fetița de 13 ani să se prostitueze pentru țigări și băutură