În accident au mai fost implicate un Audi A3 şi un Fiat Punto. În urma impactului maşina Twingo s-a răsturnat de mai multe ori izbindu-se apoi de gardul de protecţie şi rămânând răsturnată pe o parte. Cristina a decedat a doua zi la spitalul Torrette din Ancona.
„Era o fată puternică. Eram sigură că va supravieţui, dar nu a fost aşa”, a spus mama victimei, Valentina. Femeia a povestit teribilul moment al impactului, când maşina Renault Twingo în care circula în compania celor trei copii şi a ginerelui a intrat în coliziune cu alte două maşini. „Încă simt izbitura, zgomotul fiarelor contorsionate. Văd maşina cum se opreşte răsturnată pe o parte. Urlu şi îmi strig copiii. Din maşină lipseau cel mic (de şapte ani) şi Cristina, aruncată în afară în urma impactului”.
Valentina a ieşit din maşină şi în timp ce fiul a răspuns şi era în picioare în mijlocul autostrăzii, Cristina nu răspundea. „O strigam, dar nu o auzeam, nici nu o vedeam. Apoi… iat-o, era întinsă la pământ pe marginea străzii – îşi aminteşte – m-am apropiat. Respira, eram sigură că va supravieţui. Pentru mine era de-ajuns să o văd respirând. Dar nu a fost de-ajuns”.
În timp ce Valentina a fost transportată la serviciul de urgenţă din Fermo, pentru fiica sa a început cursa contra cronometru la spitalul regional Torrette, unde a fost imediat supusă unei intervenţii chirurgicale în urma gravelor traumatisme interne suferite. „M-am gândit că medicii sigur o vor salva – continuă mama. Inima mea nu se putea gândi la moartea ei. Nici măcar pentru o clipă”.
În jurul orei 11 a zilei de Crăciun, Valentina a fost averizată privind înrăutăţirea stării de sănătate a fiicei. În jurul orei 12.30 a primit un apel telefonic care i-a sfâşiat inima. „Prietenul fiicei mele mi-a spus: Cristina nu a supravieţuit„.
Valentina povesteşte despre lumea care s-a prăbuşit asupra ei, despre o durere fără margini, de neoprit, pe care ştie bine că timpul avut într-o viaţă nu o poate vindeca. „Imaginaţi-vă prin ce am trecut, ce simt şi voi simţi în fiecare moment cât voi trăi. Cum să-mi imaginez o lume fără ea? – spune. Fără smerenia ei, punerea altora înaintea ei, zâmbetul său mereu plin de căldură”.
„Aşa era Cristina – şopteşte – era puternică, a depăşit atâtea obstacole, era obişnuită să facă lucrurile de una singură, să nu ceară ajutor ci să-l ofere. Din acest motiv eram sigură că va supravieţui”.
