O româncă de 19 ani, Diana Cristina Gheorghiţă (foto), a murit într-un accident de circulaţie petrecut în 24 decembrie pe autostrada A14, în dreptul localităţii Porto Sant’Elpidio (provincia Fermo). Fata se afla într-o maşină Renault Twingo cu familia (mama, fraţi şi surori), dar ceilalţi au scăpat cu răni uşoare.
În accident au mai fost implicate un Audi A3 şi un Fiat Punto. În urma impactului maşina Twingo s-a răsturnat de mai multe ori izbindu-se apoi de gardul de protecţie şi rămânând răsturnată pe o parte. Cristina a decedat a doua zi la spitalul Torrette din Ancona.
„Era o fată puternică. Eram sigură că va supravieţui, dar nu a fost aşa”, a spus mama victimei, Valentina. Femeia a povestit teribilul moment al impactului, când maşina Renault Twingo în care circula în compania celor trei copii şi a ginerelui a intrat în coliziune cu alte două maşini. „Încă simt izbitura, zgomotul fiarelor contorsionate. Văd maşina cum se opreşte răsturnată pe o parte. Urlu şi îmi strig copiii. Din maşină lipseau cel mic (de şapte ani) şi Cristina, aruncată în afară în urma impactului”.
Valentina a ieşit din maşină şi în timp ce fiul a răspuns şi era în picioare în mijlocul autostrăzii, Cristina nu răspundea. „O strigam, dar nu o auzeam, nici nu o vedeam. Apoi… iat-o, era întinsă la pământ pe marginea străzii – îşi aminteşte – m-am apropiat. Respira, eram sigură că va supravieţui. Pentru mine era de-ajuns să o văd respirând. Dar nu a fost de-ajuns”.
În timp ce Valentina a fost transportată la serviciul de urgenţă din Fermo, pentru fiica sa a început cursa contra cronometru la spitalul regional Torrette, unde a fost imediat supusă unei intervenţii chirurgicale în urma gravelor traumatisme interne suferite. „M-am gândit că medicii sigur o vor salva – continuă mama. Inima mea nu se putea gândi la moartea ei. Nici măcar pentru o clipă”.
În jurul orei 11 a zilei de Crăciun, Valentina a fost averizată privind înrăutăţirea stării de sănătate a fiicei. În jurul orei 12.30 a primit un apel telefonic care i-a sfâşiat inima. „Prietenul fiicei mele mi-a spus: Cristina nu a supravieţuit„.
Valentina povesteşte despre lumea care s-a prăbuşit asupra ei, despre o durere fără margini, de neoprit, pe care ştie bine că timpul avut într-o viaţă nu o poate vindeca. „Imaginaţi-vă prin ce am trecut, ce simt şi voi simţi în fiecare moment cât voi trăi. Cum să-mi imaginez o lume fără ea? – spune. Fără smerenia ei, punerea altora înaintea ei, zâmbetul său mereu plin de căldură”.
„Aşa era Cristina – şopteşte – era puternică, a depăşit atâtea obstacole, era obişnuită să facă lucrurile de una singură, să nu ceară ajutor ci să-l ofere. Din acest motiv eram sigură că va supravieţui”.
