Menu
in

Abia întorși din Italia s-au ales cu dosar penal și amenzi: erau obligați la carantină, dar au ieșit cu mașina la plimbare și au făcut accident

Un tânăr de 27 de ani din Blaj s-a ales cu dosar penal pentru trei infracțiuni după ce, aflat în carantină, a plecat de acasă cu mașina, fară să aibă permis de conducere și a făcut accident. Însă bărbatul nu era singur. O avea alături și pe iubita lui care trebuia să stea, de asemenea, în carantină, deoarece cei doi veniseră recent din Italia.

„La data de 26 ianuarie 2021, în jurul orei 23.45, polițiștii din Blaj au intervenit pentru soluționarea unui eveniment rutier, din care au rezultat pagube materiale. Un tânăr, de 27 de ani, din Blaj, în timp ce conducea un autoturism, ar fi intrat în coliziune cu două autoturisme parcate pe marginea carosabilului. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. De asemenea, au constatat că atât conducătorul auto, cât și o tânără, de 17 ani, pasageră în autoturismul condus de acesta, ar fi trebuit să se afle în carantină, la domiciliu, ca urmare a faptului că, la data de 23 ianuarie, s-au întors din Italia, transmite Poliția Română.

Tânărului i-a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fară permis și i-a fost aplicată o sancțiune contravențională, de 1.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 55 din 2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Față de tânăra care îl însoțea a fost luată măsura sancționării contravenționale cu amendă de 500 de lei, în baza aceluiași act normativ.

În urmă cu o săptămână, Romania a actualizat lista tarilor din zona galbenă. Conform documentului, cine se întoarce din Italia trebuie să rămână două săptămâni în carantină. Conform celor mai recente informații în Romania, 60.492 de persoane se afla în carantina la domiciliu, iar în carantina instituționalizată se află 159 de persoane.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version