Un frizer din Italia a infectat cu coronavirus cel puțin 40 de persoane. Acesta nu știa că are virusul și a mers la domiciliul clienților pentru a-i tunde, potrivit Ilmessaggero.it.
Nenorocirea s-a întâmplat în orășelul Campofranco din Caltanissetta, iar anunțul a fost făcut de primarul orașului, Rosario Pitanza. Acesta a precizat că toate persoanele care au intrat în contact cu frizerul au fost băgate în carantină, imediat ce testele au ieșit pozitive la noul coronavirus.
Italia este una dintre cele mai afectate țări europene de pandemie. Saloanele au fost închise, iar oamenii au preferat să îl cheme acasă pe frizer. Cei mai mulți nu și-au luat măsurile de protecție necesare, iar rezultatul a fost unul dezastruos.
Potrivit Agenției de Protecție Civilă, Italia a înregistrat alte 156 noi decese de COVID-19 joi, 22 mai, față de 161, în ziua precedentă. Bilanțul zilnic de cazuri confirmate a scăzut ușor până la 642, de la 665 miercuri, potrivit Reuters.
Numărul total de decese de la începutul epidemiei și până în acest moment este de 32.486, al treilea cel mai mare din lume după cele din SUA şi Marea Britanie. Numărul total de cazuri de îmbolnăviri cu Covid-19 este de 228.006, al șaselea cel mai mare din lume, după cele din SUA, Rusia, Spania, Marea Britanie și Brazilia. Joi , 21 mai, în Italia se mai aflau internate la ATI 640 de persoane, faţă de 676 miercuri, menținând o tendință de scădere de lungă durată.