in

A ucis un bătrân la Roma, condamnat la 16 ani închisoare

Până în ultima clipă şi-au pasat responsabilităţile de la unul la celălalt în manieră atât de hotărâtă încât aproape s-au luat la bătaie sub ochii judecătorului. Primul a fost condamnat la 16 ani, în timp ce celălalt a fost trimis în judecată. Astfel s-a încheiat pe 29 octombrie dimineaţa şedinţa preliminară împotriva celor doi români care în zorii zilei de 24 octombrie 2014 la Roma au ucis un pensionar italian, care de câteva luni devenise om al străzii. Crima a avut loc în centrul Romei, în apropiere de Colosseum.

Cu pumnii şi picioarele, potrivit acuzării, mai întâi l-au amorţit pe pensionarul de 68 de ani Giuseppe D’Angelo şi apoi, când bărbatul era deja la pământ, l-au ucis lovindu-l cu un scaun şi o cârjă. Corpul a fost găsit întins pe partea stângă, cu pantalonii traşi în jos, în interiorul unei structuri din lemn, cu faţa tumefiată şi acoperit de sânge.

Reconstituirea este îngrozitoare. Potrivit acesteia, cel mai tânăr dintre cei doi români ar fi avut un raport sexual cu bătrânul şi apoi împreună cu complicele l-ar fi ucis şi jefuit.

Ştefan Eusebiou Dobre, de 46 de ani, a ales judecata: procesul va începe la Curtea cu Juri din Roma la jumătatea lui ianuarie 2016. Claudiu Frimu, de 32 de ani, acuzat de omor agravat şi jaf agravat în complicitate, la încheierea procedurii simplificate a fost condamnat la 16 ani (procuratura ceruse 22). Efectele personale ale lui D’Angelo au fost găsite în posesia lui Frimu la câteva ore după crimă.

Judecătorul l-a condamnat şi la plata unei despăgubiri provizorii de 150.000 de euro pentru cei doi fii şi soţia victimei. Despăgubirea totală va fi cuantificată de judecătorul civil.

Potrivit anchetelor poliţiei, cei doi români, după ce l-au ucis pe bărbat, i-au luat două genţi, o borsetă şi carduri bancare, cu tot cu codurile pin. Presupusul mobil erau banii: D’Angelo a fost ucis pentru cei 7.500 de euro pe care îi avea în cont la o bancă din Ravenna. Cu două zile înainte de crimă, bărbatul de 68 de ani îl denunţase pe Dobre pentru furtul a 650 de euro din geanta sa. Pe acel român l-a cunoscut la Roma unde s-a dus după ce părăsise de câteva luni apartamentul pe care îl împărţea cu soţia la Ravenna.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

DNA începe curățenia la Externe: doi angajați MAE de la Roma, trimiși în judecată pentru corupție

Răducu Nicodim, premiat – întreprinzătorul anului în Italia, în Topul Național al Firmelor 2015