La aproape 10 luni de la uciderea unei tinere românce pe câmpurile din Palma di Montechiaro (Agrigento), părăsește închisoarea partenerul de viață al acesteia, acuzat de infracțiune.
Tribunalul de Reexaminare l-a eliberat pe Angelo Azzarello, de 26 de ani, din Palma di Montechiaro, în vederea unei internări într-o structură pentru deținuți cu probleme psihice.
Inculpatul ar fi încercat de mai multe ori să se sinucidă în închisoare. Mobilul uciderii Alinei Condurache, de 22 de ani, a fost gelozia.
Angello Azzarello, de 21 de ani, a recunoscut că a ucis-o pe 4 decembrie 2014 pe românca Alina Condurache, de 22 de ani, la o fermă agricolă de pe ţinutul Cipolla, dintre Palma di Montechiaro şi Licata, în provincia Agrigento.
Arma, un pistol Makarov calibrul 7,62, a fost găsit urmând indicaţiile tânărului.
Angelo Azzarello nu a acceptat sfarșitul relaţiei cu Alina. Tânăra trăia în concubinaj cu Angelo Azzarello de 3 ani, dar în ultimele luni relaţia lor nu mai mergea bine. După multe certuri şi discuţii, fata luase hotărârea să pună capăt relaţiei.
Alina a fost împuşcată de Angelo şi a murit din cauza hemoragiei interne în timp ce era transportată la spital.