in

A ucis o româncă de 19 ani la Salerno, zidarul italian Carmine Ferrante condamnat la 18 ani închisoare

Zidarul italian Carmine Ferrante a fost condamnat la 18 ani de închisoare, pentru uciderea Marianei Tudor Szekeres, tânăra prostituată română de 19 ani găsită fără viață la Salerno, în 15 mai 2016.

Mariana Tudor Szekeres

Sentința a fost emisă în 10 ianuarie de Judecătorul de Cameră Preliminară de la Tribunalul din Salerno, Gennaro Mastrangelo. Procesul s-a desfășurat cu procedură simplificată.

Carmine Ferrante, 40 de ani, originar din Dragonea di Vietri, tatăl a trei copii, fusese deja condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru uciderea unei prostituate bulgare, Nikolova Temenuzhka, 37 de ani, ucisă la 12 august 2016, la marginea localității Pagani. Proba care l-a acuzat definitiv pe Ferrante a fost testul ADN.

Trupul tinerei Mariana Tudor a fost găsit într-o zonă abandonată din zona industrială din Salerno, la două săptămâni după ce a fost ucisă brutal. Corpul se afla într-o stare avansată de descompunere.

Mariana dispăruse după ce se urcase în mașina unui bărbat, cu care plecase într-o direcție necunoscută. Primele care au ridicat alarma au fost două femei care au declarat că l-au văzut pe bărbatul care o ținea pe fată împotriva voinței sale.

Examinarea cadavrului a confirmat ipoteza că Mariana a fost ucisă pe 30 aprilie 2016, cu două săptămâni înainte de găsirea cadavrului și în aceeași zi în care ar fi avut ultimul raport sexual, cu Ferrante.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Eveniment cultural la consulatul României la Milano. ZIUA CULTURII NAȚIONALE!

S-a întors din Italia și s-a baricadat în casă cu copilul, polițiștii au negociat cu ea 15 ore. Tatăl copilului, cetățean italian, a câștigat custodia și vrea să-l ia cu el