La prima vedere, peripeţiile Annei, o româncă de 29 de ani, par a fi rupte dintr-o poveste sau un film. Însă realitatea, încă o dată, este mai emoţionantă decât ficţiunea.

La începutul lunii ianuarie, o româncă de 29 de ani, fără antecedente penale, mamă a trei fiice înscrise la şcoală în Italia, a fost judecată fără să ştie. Fusese denunţată în urmă cu şase ani pentru cerşetorie. Cazul româncei, arestată la Milano, a atras atenţia presei. Pe 4 februarie, un preot italian, Don Virgilio Colmegna, a intrat în greva foamei, cerând ca mama româncă să fie eliberată. Judecătorul care s-a ocupat de caz a decis, pe 7 februarie, eliberarea româncei, scrie Corriere. Iată povestea unei femei care a reuşit să-şi construiască un viitor pornind de la zero, atât pentru ea, cât şi pentru cele trei fiice ale sale.

Denunţată fără să înţeleagă acest lucru, judecată fără să ştie, condamnată fără să se fi apărat în instanţă, căutată fără a se ascunde vreodată. În timp ce ea, neştiind toate acestea, în aceşti ani şi-a construit încet încet o viaţă. De la sărăcia în metrou la primele munci regulare, şi apoi prima rezidenţă regulară, şi contribuţiile la Inps, şi cele trei fiice la şcoală, şi un loc de muncă tot mai bun, şi o nouă locuinţă cu chirie.

"Dacă vrei şi crezi, se poate"

În cei şapte ani, a povestit de fiecare dată amicilor şi rudelor că este adevărat: dacă vrei şi crezi, se poate. Însă, la începutul lunii ianuarie, carabinierii s-au prezentat la ea acasă şi au dus-o la închisoare.

Anul trecut, Tribunalul din Milano a condamnat-o la şase luni de detenţie pentru o acuzaţie de "cerşetorie cu minor" care datează tocmai din acea viaţă anterioară de care, în urmă cu şapte ani, a reuşit cu greu să scape.

Condamnare fără circumstanţe atenuante şi nici măcar cu suspendare condiţionată a pedepsei, care pentru şase luni se dă oricui, deşi ea nu avea antecedente penale.

Proces în lipsă

Ea are astăzi 29 de ani. Corriere della Sera o numeşte "Anna", protejându-i identitatea. Povestea este reconstituită de avocatul femeii, Fabrizio Busignani.

În 2006, o fetiţă este observată singură în staţia de metrou San Babila. Acuzaţia că a fost trimisă să cerşească i se va aduce, ulterior, unei femei identificate în stare de libertate care se prezintă a fi Anna.

Acestei femei îi este desemnat un apărător din oficiu, despre care Anna nu va şti niciodată nimic, deşi va fi unicul care va fi la curent cu situaţia. Ancheta începe şi se încheie, începe un proces. Dar Anna nu va şti niciodată nimic despre asta: judecătorii, citind atestările de "căutări în zadar" produse de carabinieri, mai întâi o declară contumace şi apoi o condamnă. Suntem în martie 2012.

Carabinierii continuă să o declare "de negăsit" luni la rând chiar afirmând că au căutat-o "în locul de naştere, ultimei rezidenţe din evidenţa populaţiei, ultimului domiciliu, în cel unde lucrează în mod obişnuit" şi chiar "la Administraţia penitenciară centrală".

Dar pe 9 ianuarie anul acesta, carabinierii o găsesc, în casa în care trăieşte regulamentar de mai mult timp, şi o arestează. şi numai în acest moment numeşte ea un avocat de încredere.

În realitate Anna putea fi găsită oricând: "Iniţial – spune don Virginio Colmegna – a fost rezidentă aici la noi în Casa della Carità". Unde registrele de evidenţă a populaţiei îi certifică prezenţa cel puţin de pe "5 octombrie 2010", subliniază avocatul Busignani, şi unde nimeni nu a căutat-o: nici aici şi nici în apartamentul din afara oraşului Milano, rezidenţa sa actuală.

Aşa cum nimeni – continuă avocatul – nu a întrebat de ea la angajatorii care s-au succedat în aceşti ani şi care rezultă din multele documente Inps: toate prezentate acum la tribunal pentru a se cere să i restituie viaţa bietei Anna.

Un apel în acest sens îl va adresa don Colmegna procurorului Edmondo Bruti Liberati şi preşedintei tribunalului, Livia Pomodoro.

Greva foamei

Directorul de la "Casa della Carità", don Virgilio Colmegna a început o grevă a foamei (el o numeşte "post") pentru a face să iasă din închisoarea din Como tânăra mamă româncă. Potrivit lui Colmegna, cazul său este unul care demonstrează că "în închisoare sunt persoane care nu ar trebui să fie acolo". Directorul de la "Casa della Carità" a făcut anunţul la prezentarea campaniei de sensibilizare, reflecţie şi propuneri privind condiţia de viaţă a persoanelor închise "închisoare, drepturi şi demnitate". "Eu încep astăzi postul – a explicat pe 4 februarie – şi voi continua până va ieşi din închisoare".

Povestea Annei are un final fericit: a fost eliberată de judecător pe 7 februarie, zi în care don Virgilio şi-a întrerupt greva foamei.

“Până în 2006 trăiam cerșind în metrou. Aveam 21 de ani, în Italia sosisem cu tatăl meu din România când aveam 12”. Într-o zi o rețin și-i cer documentele. O eliberează după două ore. ”Singura dată când mi s-a întâmplat”, spune acum Anna zâmbind.

În închisoare, a simţit lipsa cel mai tare fiicelor: ”A fost dureroasă – a spus ea – în special îndepărtarea de cele trei fiice ale mele, care din fericire au fost mereu îngrijite și în absența mea și nu au pierdut nici măcar o zi de școală”.