in

13 ani, ademenită de un român pe Facebook şi obligată să se prostitueze

Adolescenta de 13 ani dispărută pe 21 ianuarie din Bensate, provincia Varese a fost găsită de carabinieri la Milano, pe 24 ianuarie. Tânăra a fost constrânsă să se prostitueze de un român de 24 de ani, pe care l-a cunoscut pe Facebook şi care a devenit “logodnicul” ei, şi de un transsexual de 65 de ani, care a pus la dispoziţie un apartament pentru întâlniri.

Ambii au fost arestaţi cu acuzaţiile de exploatare a prostituţiei şi sechestrare de persoană. Fata, originară din Kosovo, fusese ademenită de un român de 24 de ani, S.M., pe care l-a cunoscut pe chat pe Facebook şi care a devenit pentru ea un fel de “logodnic”.

S-au întâlnit de patru ori la Milano, legând o relaţie sentimentală. Pe 21 ianuarie fata a plecat de acasă, spunând familiei că-şi va face lecţiile acasă la o prietenă. în schimb s-a întâlnit cu tânărul, care a condus-o într-un apartament. Din fericire, numărul de telefon al tânărului era scris pe jurnalul fetei şi datorită acestuia carabinieri au reuşit să ajungă la român, blocându-l în piazza Fontana la Milano. Tânărul a încercat să nege totul, dar apoi a trebuit să cedeze conducând carabinieri la apartamentul în care se afla fata de 13 ani.

Procurorul Nadia Calcaterra a declarat: “Părinţii au trăit ore de teroare şi am lucrat zi şi noapte în căutarea de urme. Invitaţia noastră este ca părinţii să acorde atenţie maximă adolescenţilor pentru a preîntâmpina situaţiile neplăcute la o vârstă critică”.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Prăjitură cu fulgi de orez și nucă

Copii români cu leucemie, trataţi la Pavia