Porți deschise la Academia di Romania (Roma) pentru a vizita expoziția ”Femminitá e Decorazioni – camicia tradizionale romena”, eveniment organizat în colaborare cu Muzeul de artă Dimitrie Gusti din Bucureşti. Portul popular, arta şi meşteşuguri, iscusință dar şi dăruire, toate acestea au adus în sufletul românilor un „pic de Românie”…au trezit amintiri …au alinat un dor nespus de casă.
Printre meşterii populari veniți din România am cunoscut două doamne, două generații, dar cu aceeaşi dăruire şi dragoste de frumos: doamna profesoară Rodica Ispas şi una dintre fostele sale eleve Ana Maria Rai. Să le cunoaştem mai bine!
Doamna profesoară Rodica Ispas, coordonatoare a Clubului Copiiilor din Avrig a fost un punct de atracție pentru cei care nu au ştiut să reziste tentației de a se aşeza la un război de ţesut. Cu multă răbdare ne-a destăinuit din tainele artei sale dar şi dezamăgirea pentru dezinteresul cu care instituțiile statului dar şi conaționalii noştri privesc aceste meserii.
Născută la Avrig în 23 Iulie 68, a urmat școala și liceul în orăşelul natal. Angajată fiind la Casa pionierilor (1986) îşi completează studiile în străinătate. În 1998 pleacă în SUA la cursuri de țesut, organizate de Lincoln University, Missouri. Odată întoarsă în țară va descoperi că aceste cursuri nu îi vor fi recunoscute. În anul 2000 se înscrie la Facultatea de ştiințe, specializarea Sociologie-etnologie.
Când ați descoperit războiul de țesut şi cum a luat naştere dragostea pentru arta populară?
„Am început sa țes de la vârsta de 8 ani urmând cursurile de țesut -cusut ale Mariei Spiridon, meșter în arta țesutului, profesor la Şcoala populară de artă Sibiu, clasa externa la Avrig. Am urmat cursurile timp de 5 ani, timp în care am învățat mai multe tehnici de țesut.”
Sunteți profesor-coordonator al clasei de etnologie şi folclor. Ați avut posibilitatea să partecipați împreună cu elevii dumneavoastră la concursuri şi expoziții?
„Din 1992 am început să partecip cu elevii mei la concursuri de artă populară unde am obținut numeroase premii. Împreună am partecipat la numeroase târguri și expoziții in țara și străinătate: Germania, Grecia, Franța, Belgia, Estonia, Bulgaria și SUA . Anual la cercul de etnologie-folclor aproximativ 100 de elevi învață Meșteșugul țesutului dar și cusut, împletit. Spațiul pentru cercul meu nu este suficient dar suntem într-o locație pusă la dispoziție de consiliul local Avrig.”
Lucrați mult cu copiii, această nouă generație de păstrători al tezaurului cultural românesc. Cum reuşiți să le păstrați viu interesul pentru frumos?
„Materialele de care avem nevoie în cadrul atelierului sunt tot mai putine, de la an la an. Copiii sunt interesați de acest meșteșug dar nu am resurse de ai răsplăti pentru munca lor, am vrea să putem partecipa la mai multe concursuri în țară… să arătăm frumusețea țesăturilor de Avrig, însă nu suntem sprijiniți. De foarte multe ori folosesc propriile resurse pentru a putea partecipa la diferite manifestări.”
Ce le spuneți românilor?
„Ar fi bine să se pună un mai mare accent pe meşteşuguri…să se organizeze cursuri de artă populară unde copiii dar și adulți să-și poată petrece timpul liber , Învățând diferite meşteşuguri acum cât încă mai avem Meșteri cunoscători de frumos.”
Ana Maria Rai, tânără mămică a doi copii minunați, soție şi bucureşteancă get-beget (cum îi place să spună) şi-a petrecut copilăria pe aleele Muzeului Satului unde a descoperit arta țesutului şi mai apoi lucrul cu mărgele.
„Experiența mea la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a început din fașă, mama mea lucrând acolo încă înainte de a mă naște. Toate vacanțele mi le-am petrecut la muzeu, neavând bunici la țară. În anul 1993 a luat naştere Tabăra de creație „Vara pe uliță”. Pe ulițele muzeului am cunoscut-o pe meştera si prima mea profesoară d-na Ispas Rodica. De cum am văzut războiul de țesut ( razboiul călător -acesta care a venit si la Academia di Romania) a fost dragoste la prima vedere. Țin minte şi acum cât eram de nerăbdătoare aşteptându-mi rândul la război. După 2 -3 ani de când particitipam la țesut, gluma devenea serioasa şi realizând că nu pot instala un război de țesut într-un apartament la etajul 8 m-am reprofilat pe mărgele, aceste minunate podoabe populare ce înfrumusețează atât de mult minunatul port românesc. Acest meșteșug l-am învățat tot la tabăra de la bunica d-nei Valeria Arnăutu -minunata cântăreață de muzică populară. Pe numele ei Ana Meda, (Babi , căci aşa ii spunea strănepoata ei) a avut mare grijă, răbdare şi dedicatie pentru noi”, ne-a povestit ea.
Sunt românii interesați de acest meşteşug şi de podoabele pe care le lucrezi ? Mi-ai mărturisit că uneori stai şi 10-12 ore pe zi lucrând continuu!
”Da, aşa este, câte odată stau de dimineața de la 8.00 până seara la 20.00 , când piticii sunt la mama, şi doar lucrez, lucrez fără încetare mai ales când urmează un târg sau o expozitie. Printre beneficiarii lucrărilor mele sunt vizitatorii Muzeului Satui deoarece aici se organizează foarte multe târguri şi expoziții. Vizitatorii străini doresc mai mult brățările țesute în gherghef cu motivele noastre tradiționale, românii cumpară mai mult lucruri practice, pe care le pot purta în fiecare zi sau mai bine spus mai des: un lănțișor de ochelari, cercei, inele, tricouri cu mărgele sau chiar coliere mai deosebite pentru rochii de ocazie. În ceea ce priveşte interesul pentru acest meşteşug pot spune că nu mai sunt atâția care să facă pasiune din acesta. Nu au răbdare …sunt grăbiți. La Tabara vin şi ar vrea să stea câte o zi la fiecare meşteşug, fără a învața concret această artă. Şi după o vară de partecipat la cursuri şi tot nu ai putea să fii pregătit pe deplin. Nu ai şti cum să te pregateşti de lucru, ce materiale iți trebuie, care sunt cele mai bune, cum să începi un obiect, ce faci când se termină firul de cusut, cum ascunzi firul când închei, etc.”
Fiind un meşter popular, cum vezi viitorul artei şi al meşteşugului tradițional?
”În ceea ce priveşte meşterii şi meşteşugurile lucrurile sunt diferite. Înainte un meşter era foarte respectat şi dorit la un eveniment. I se plătea drumul, i se asigura cazarea şi masa şi se făcea tot posibilul ca ambele părți implicate în proiect să fie mulțumite. Acum nu se mai asigură nimic, din contră, la anumite evenimente trebuie să achiți şi taxe de participare. Ț-i se oferă un spațiu mic în soare sau mai dureros în ploaie, frig şi ger. Dar şi mai rău este participarea unor comercianți care vând chiciuri făcute în nu ştiu ce țară. Mi-ar face plăcere să ne întoarcem puțin în timp când un meşter popular crea modele, făcea simboluri şi ştia să împărtăşească din această artă. Timpul în care meşterii erau priviți ca nişte oameni cu vedere mai largă asupra frumosului. Acum, puțini sunt interesați să primească această moştenire.”
Explozie de sentimente, de culoare, prind forma măiastră a simbolurilor tradiționale ! Cusute pe o pânză de in sau cânepă, înşiruite bob după bob pe un fir de ață, țesute printre statevele războiului de țesut, toate acestea vor duce mai departe moştenirea lăsată nouă de strămoşii Daci! Mulțumire meşterilor populari!
Lăcrămioara Maricica Niță, Roma