Cu ocazia Salonului Cărţii, la Torino evenimentele culturale sau succedat în ritm frenetic, în diferite părţi ale oraşului. Un eveniment important a fost şi reprezentaţia teatrală “Statuile” a Teatrului Masca, în regia lui Mihai Malaimare.Prima reprezentaţie a avut loc sâmbătă, 12 mai, în Piazza Castello, sub ce rul liber, iar timpul frumos a fost complice. Am primit la redacţie impresiile unei cititoare prezente la reprezentaţie, Doina Gheorghe.
După o zi caniculară, un vânticel plăcut coboară peste oraş. Un motiv în plus pentru a face o plimbare în centru, în Piazza Castello, unde Teatrul Masca din Bucureşti va ţine un spectacol. E aproape ora 20.00, ne îndreptăm spre piaţă, spectacolul trebuie să înceapă şi nu vreau să întârzii.
Particip cu plăcere, de câte ori am ocazia, la manifestările culturale româneşti, care au loc la Torino, şi de fiecare dată mulţumesc în gând celor care se gândesc şi la nevoia de cultură adevărată a românilor din diasporă.
Subliniez: cultură adevărată, nu spectacole cu manelişti! Ajunsă în piaţă, sunt un pic dezamăgită. Cam puţină lume pentru un spectacol atât de promovat la radio, în presă şi pe internet. Încerc să alung dezamă girea, în fond n-ar fi prima dată când mă încearcă sentimentul acesta.
Dacă nu avem evenimente culturale în oraş, ne plângem că nimeni nu se ocupă de asta, dar atunci când sunt, preferăm să le ignorăm. La microfon, în romană şi italiană, este anunţat spectacolul. Ni se sugerează să ne mişcăm liberi printre cele cinci scene din piaţă pentru a vedea mai bine jocul actorilor.
Apar actorii. Statui mergă toare în veşminte antice, feţe inexpresive vopsite în argintiu. Fac un tur al pieţei, se întorc spre noi şi îşi ocupă locurile pe scene. Simpla lor prezenţă a reuşit să atragă privirile trecătorilor din piaţă, care ni se alătură. Actorii stau nemişcaţi, lumea îi priveşte cu uimire, se fac multe fotografii şi se comentează. E prima dată când merg la un spectacol cu statui vivante, practic nici nu a început, dar eu sunt fascinată doar văzându-i.
Trebuie să ai nişte calităţi fizice de excepţie ca să poţi sta nemişcat atâta timp, să nu clipeşti, să nu zâmbeşti, să stai aşa… ca o statuie.
Reflectoarele luminează prima scenă… Venus prinde viaţă. Apoi, pe rând, se aprind reflectoarele şi peste celelalte grupuri statuare: doi gladiatori în luptă, imperatorul, îndrăgostiţii Livia şi Titus, iar apoi personajele din Fresca din Casa Dei Misteri. Sunt de-a dreptul fantastici! Nici nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult acest gen de teatru. Îţi vorbesc cu ochii… ochii lor exprimă totul… şi apoi gesturile, mimică… sunt geniali !
Albert Camus spunea: “Pentru ca statuia să apară în toată goliciunea ei, frazele frumoase trebuie să dispară”. Perfect adevărat ! Nu e nevoie de cuvinte ca să exprimi gingăşia şi frumuseţea femeii, cruzimea gladiatorilor, fericirea îndrăgostiţilor, moartea şi învie rea unui dictator. Dar mai ales groaza şi disperarea în faţa morţii, în scena finală, când pământul se cutremură, iar Pompei dispare, acoperit de lavă.
Spectacolul s-a încheiat. Statuile au încremenit. Timp de o oră ne-au transportat cu două milenii în urmă, arătându-ne scene de viaţa cotidiană din Pompei, înainte de dezastru.
Se aplaudă frenetic, suntem puţini dar suntem entuziasmaţi. Actorii se retrag… Fug după ei cu aparatul foto şi îi rog să-mi facă onoarea de a face o fotografie cu ei.
Am dat startul la fotografii. Minute în şir, actorii-statui au tot făcut poze cu spectatorii. Ce seară minunată! Le mulţumesc actorilor teatrului Masca pentru seara magică pe care ne-au oferit-o.
Îi mulţumesc regizorului Mihai Malaimare şi tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment cultural de excepţie.
Doina Gheorghe – Torino