in

„Decesul și repatrierea trupurilor neînsuflețite ale cetățenilor români”

Foarte multi romani plecati din tara noastra din diferite motive, mor, anual, departe de familiile lor. Multe dintre acestea, nu au banii necesari sa aduca trupurile neinsufletite ale celor dragi pentru a le inmormanta crestineste in pamantul natal. O problematica deloc indiferenta mai ales ca, in diferitele declaratii facute atat de catre reprezentanti ai statului roman, reprezentanti ai organizatiilor de voluntariat, mass-media sau chiar de catre simpli cetateni, se veficuleaza numere destul de importante. Unii spun ca sunt sute, altii spun ca sunt mii iar altii chiar declara ca ar fi zeci de mii, anual.

Nimeni, pana in momentul de fata, nu a reusit sa ne comunice un numar exact al acestora.


Multi dintre cei decedati, prin eforturi financiare foarte mari, deseori, facute de catre membrii familiilor lor, sunt repatriati si inhumati in Romania. Ne intalnim insa, din nefericire, tot mai des in ultimii ani, cu un fenomen ce ia amploare an de an, mai precisa cela al celor decedati in strainatate si ramasi in frigiderele morgilor spitalelor din tarile straine, din diferite motive, in asteptarea inhumarii si/sau repatrierii acestora.

CASCRI – “Centrul de Asistenta si Servicii a Cetatenilor Romani in italia”, a intervenit tot mai des in ultima vreme in astfel de cazuri, la solicitarea acordarii sprijinului in rezolvarea problematicii repatrierii, facuta si adresata organizatiei noastre din partea membrilor familiilor celor decedati pe teritoriul statului italian.

Doar in perioada 01 mai – 15 august 2015, prin implicarea CASCRI, au fost rezolvate 6 (sase) cazuri de repatriere a trupurilor neinsufletite a cetatenilor romani, decedati din diferite motive, in Italia, asigurand intocmirea documentelor necesare, sicriu si accesorii, transportul in Romania si nu in ultimul rand, reperarea fondurilor necesare acoperirii cheltuielilor in fiecare dintre cele sase cazuri, reducand cheltuielile la minimul posibil. Toate acestea fiind posibile printr-o relatie de continua colaborare atat cu institutiile statului italian cat si cu cele ale statului roman, carora le multumim si pe aceasta cale pentru sprijinul acordat.

In trei din cele sase cazuri, fondurile necesare fiind deliberate de catre Administratia Consiliului Judetean Vrancea.

Din aceste motive, in calitate de presedinte al CASCRI, as dori sa va propun spre analiza si dezbatere aceasta tema, pe cat de importanta pe atat de controversata, dezbatuta atat la nivelul comunitatilor de romani din Diaspora cat si la nivel politic in Romania: „Decesul si repatrierea trupurilor neinsufletite ale cetatenilor romani”.

O tema mult discutata in decursul anilor, dar la care, cel putin pana la ora actuala, nu s-a gasit o rezolvare practica care sa asigure o buna desfasurare a lucrurilor !

Plecand de la premiza ca:
– obligativitatea asigurarii reintoarcerii in tara, prin lege, este a cetateanului roman ce se deplaseaza in strainatate;
– statul roman nu are obligativitatea asigurarii cheltuielilor necesare in vederea repatrierii trupurilor neinsufletite a cetatenilor romani decedati in strainatate, decat in cazuri speciale si bine definite prin lege;
– acordurile bilaterale facute intre Romania si alte state, prevad posibilitatea inhumarii pe teritoriul statului strain, unde s-a inregistrat decesul, in cazul in care familia decedatului face dovada faptului ca nu poate acoperi cheltuielile necesare in vederea repatrierii;
– in majoritatea cazurilor, rezolvarea problematicii repatrierii trupului neinsufletit, a fost rezolvata prin implicarea directa a organizatiilor de voluntariat prezente pe teritoriul statului strain sau prin implicarea directa a membrilor comunitatilor de romani prezenti pe teritoriul statului respectiv;

Va intreb:
1) Ce credeti ca ar putea sa faca organizatiile de voluntariat pentru a veni in intampinarea acestei problematici si care este rolul, pe care dumneavoastra il considerati a fi al acestora, in rezolvarea acestei problematici?
2) Ati fi dispus/dispusa sa contribuiti / sustineti activitatile desfasurate de catre organizatiile de voluntariat ( iar aici ma refer la cele cu o reala activitate demonstrabila prin fapte si inscrise in registrele de voluntariat), in vederea asigurarii sprijinului necesar familiei in cazul unui deces in strainatate si repatrierea trupului neinsufletit ? Cum ?
3) Ce credeti ca ar putea sa mai faca „Centru de Asistenta si Servicii a Cetatenilor romani in Italia” – CASCRI, pentru a gasi o solutie in rezolvarea acestei problematici si care sa fie in acord cu necesitatile dumneavoastra ?
4) Care ar putea fi solutia din punctul dumneavoastra de vedere si pe care ati propune-o spre aplicare ?

Multumindu-va pentru colaborarea si participarea dumneavoastra, ramanem in asteptarea raspunsurilor la intrebarile adresate.

Raspunsurile dumneavoastra sunt considerate de catre noi fundamentale si determinante in activitatile prezente si viitoare ale organizatiei. dar si o conditie esentiala in exprimarea conceptelor, gandurilor si dorintelor, fiecaruia dintre dumneavoastra, pe care va invitam sa ni le comunicati completand formularul de contact, pe care il gasiti pe site-ul organizatiei, la rubrica “Contatti”. (Aici: http://www.cascri.org/index.php/contatti/modulo-di-contatto )

Italia, 07 septembrie 2015

Presedinte CASCRI,
Leontin Cojocea.


 

Românce sclave în Sicilia, Leontin Cojocea (CASCRI) a prezentat un DENUNȚ la Parchetul din Ragusa

Crima de la Vittoria, Ragusa: CASCRI a fost numit reprezentant legal al familiei

Leontin Cojocea, CASCRI: «A fi român este un privilegiu, nu înseamnă doar a fi o persoană cu cetăţenie română»

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Se înființează noi consulate, la Stuttgart, Bari, Manchester și Miami, anunță deputatul Aurelian Mihai: „Așa a promis guvernul”

Doina Butnaru, româncă din Italia: ”Am simţit la un moment dat că ţară nu mă merită”