Într-o ţară numită România, bunul simţ în politică este o pasăre rară, aproape dispărută.
Şi totuşi te aştepţi ca cel ce a fost supus atenţionărilor publice, căruia i-au fost adresate numeroase semnale de nemulţumire în legătură cu activitatea guvernului condus de domnia sa , să fie mai atent, căci nu decide doar pentru sine, ci pentru un număr important de români, 18 milioane, atâţi câţi au mai rămas în ţară după 25 ani de politici antinaţionale .
Subiectul care m-a tulburat in mod deosebit , încât am simţit nevoia să intervin public şi să argumentez că suntem minţiţi pe faţă, este noul proiect de lege privin pensiile militare, pe care domnul Victor Ponta doreşte să fie aprobat de Parlament, trăind cu speranţa că oricum nimeni nu va zice nimic, iar căţeii sistemului sunt toţi ghiftuiţi şi va trece şi această propunere de Lege, aşa cum au mai trecut şi altele până acum.
Necesitatea acestui proiect de lege a fost justificată de premierul Victor Ponta, prin dorinţa de a îndrepta anumite greşeli din anii trecuţi, el fiind considerat extrem de important.
“Nu sunt pensii speciale, doar îndreptăm greşelile care s-au făcut în trecut şi cred că este necesar acest lucru, am mai îndepărtat pentru o parte din militari. Stabilim un sistem foarte clar, care este un sistem aplicat în toate ţările NATO şi în toate ţările europene, şi care stabileşte o predictibilitate pentru cei care îşi desfăşoară activitatea în serviciul militar al unei ţări, într-o ţară NATO, aşa cum este România” a spus premierul.
O lege care tratează în conţinutul său doar o anumită categorie de pensionari, pensionarii militari, ignorând pe toţi ceilaţi pensionari, este vrei nu vrei o lege specială, şi se poate spune că implicit acordă PENSII SPECIALE. Las la o parte faptul, că de erori , şi schimbări de legislaţie nefavorabile au beneficiat mai multe categorii profesionale, de a lungul anilor, ca să nu mai vorbim de modalităţile de calcul diverse ale punctului de pensie de-a lungul anilor începând din 1990 şi până astăzi.
Până în anul 1990 la trei muncitori activi corespundea un pensionar, căruia aceştia îi plăteau pensia prin contribuţia plătită de ei ca asigurare socială. Astăzi raportul este catastrofal, 0,98 % forţă activă pentru susţinerea 1 pensionar. Pentru plata pensiilor fiind necesare împrumuturi de 3,5 miliarde euro.
Stau şi mă gandesc oare, Premierul în analizele făcute de specialiştii săi din sistem nu au găsit şi alte erori, de tipul unor pensii astronomice comparativ cu nivelul de asistenţă socială asigurat de a statul român. Nu au considerat o eroare ca cea mai mică pensie din România a anului 2012 dacă nu mă înşel să fie de 100 de ori mai mică decât cea mai mare pensie plătită în România care era de aproximativ 86oo euro.
În România anului 2014 existau 482,2 mii de persoane care primesc un ajutor social de tip pensie, numit mai nou indemnizaţie socială în valoare de 100 euro.
Premierul social-democrat Victor Ponta considera că acest tip de pensii se găsesc la acelaşi nivel cu al celorlalte ţări din U.E sau NATO ? De ce nu se simte obligat să intervină şi pentru aceşti cetăţeni ai Republicii?
Ah, pardon, cei 482,2 de români nu fac masa critică de lobby, ca militarii; membrii ai acestui eşantion social al României, nu au fost membrii ai serviciilor de informaţi, nu au fost şefi de stat major, nu au luptat înafara graniţelor ţării.
Nu neagă nimeni meritele şi condiţiile speciale de viaţă şi muncă a militarilor, dar nu cred că ei sunt atât de neprotejaţi de către stat şi merita a fi consideraţi prioritatea guvernului din punct de vedere legislativ.
România intrată in U.E. şi NATO nu poate să-şi permită nivelul pensiilor şi al salariilor din ţările avansate occidentale, noi ca ţară fiind deficitari atât la nivelul producţiei cât şi la gestionarea resurselor avute. Producem mai puţin, furăm ca-n codru, suntem corupţi până la cele mai înalte nivele din stat, şi avem pretenţii de beneficii asemănatoare sau egale cu cei care au relizări de care noi nici putem vorbi.
Înţeleg, frustarea domnului Ponta, care nu poate să-şi apropie altfel, militarii, dar mă mir ca domnia sa nu a înţeles, în 16 noiembrie că minciuna şi aroganţa dau câştig pe termen scurt, şi că mai devreme sau mai târziu toate lucrurile se reaşează în matca Adevărului.
Domnule Ponta, încetaţi a vă prosti semenii, riscul este imens.
Cristian Igescu, Torino