În 65 de localităţi ale Românie, pe o vreme câinoasă cu ninsori şi viscol şi ger, mulţi români continuă să protesteze împotriva acualei puteri instalate prin furt, înşelăciune şi promisiuni mincinoase.
De şapte ani un grup infracţional cu numele de coaliţie de guvernare stăpâneşte ceea ce a mai rămas din ţară. Asistăm aproape impasibili la involuţia galopantă a unui popor care în momentele grele ale istoriei a ştiut însă să-şi găsească calea prin bezna timpurilor.
Actuala guvernare a demonstrat şi încă mai demonstrează o insistenţă maniacală în întoarcerea pe dos a tuturor conceptelor, convingerilor şi realităţilor trecute şi prezente.
La început a fost înscăunată minciuna.Ce au promis azi au negat a doua zi insistînd să demonstreze că noi nu am înţeles ce au vrut ei de fapt să spună. E inutil să deschidem liste cu minciuni deoarece ar fi de scris cursuri intregi de istorie a prostirii pe faţă în România zilelor noastre.
Mutanţii ministeriabili în vremurile iernii vrajbei noastre
Pâna acum şapte ani ştiam ce e limba de lemn.
Acum însă asistăm la schingiuirea limbii române după chipul şi asemanarea şi caracterul unei noi specii politice: mutanţii. Folosesc pentru exprimare aceleaşi cuvinte ca şi restul românilor, dar modul în care le împerechează, tonul cu care le spun, încărcătura de ură şi superioritate, negarea completă a realităţii şi evidenţei vii, modul de abordare a argumentelor şi nu în cele din urmă utilizarea unor şabloane de gândire şi exprimare în dispreţul total al logicii elementare şi a bunului simţ, mă fac să cred că desconsiderarea şi dispreţul pe care îl demonstrează faţă de toţi ceilalţi din afara haitei reprezintă un atentat grav la adresa poporului român.
Orice ar fi intrebaţi, oricare ar fi argumentul, oricare ar fi gravitatea situaţiei sau repercursiunile reale asupra vieţii omului de rând, aceşti mutanţi, aceste clone extraordinar de bine reuşite ale liderului haitei au răspunsul pregătit. Ei ştiu orice şi ştiu mai bine decât oricine. Sunt interschimbabili, oricare dintre ei poate fi ministru, deputat, senator, specialist în orice, din bişniţar ajunge controlor fiscal, din securist cu acte ajunge prim ministru, din analfabet cu bacalaureatul la 24 de ani ajunge ministru, din nimic ajunge casierul stăpân pe fondurile europene, din gagiul de bar de fiţe al europarlamentarei “aia mică” cu patru cuvinte în vocabular ajunge stăpân de minister important.
Evoluţia acestor mutanţi este uimitoare.
Viteza cu care adună diplome de pe la universităţi celebre din lume sfidează legile fizicii şi ale timpului. Rapacitatea cu care strâng averi peste averi în dispreţul total al sărăciei care îi înconjoară, la a cărei creştere exponenţială au pus cu toţii umărul şi sacul le pune tuturor pe faţă o mască hidoasă şi impenetrabilă. Nu au reacţii necontrolate, sunt calmi şi zâmbitori şi cu aere de superioritate chiar şi atunci când le demonstrezi că 1+1=2, nu 3, aşa cum ei par a fi convinşi, în dispreţul logicii sau aritmeticii tale.
Acum aflu de la aceşti mutanţi că oamenii urlă în stradă împotriva efectelor crizei economice, că jos băsescu sau jos guvernul sau anticipate sunt de fapt felul în care câţiva, nesemnificativi, îşi exprimă nemulţumirile faţă de efectele crizei economice sau refuzul la reformele mereu vorbite şi niciodată gândite.
Omul de rând priveşte cele două realităţi, cea de pe stradă şi cea din bezna minţii mutanţilor şi nu se dumireşte. Atât de multe minciuni bombardează viaţa de zi cu zi încât la un moment dat, de silă sau de scârbă sau de foame sau de supărare sau de boală sau de moarte, omul de rând se rupe de ceea ce a mai rămas din societate.
Şi iată cum visul de aur al mutanţilor este pe cale de a se îndeplini.
O societate pulverizată în lumea largă, sărăcită, umiliă, perverită, slăbită, bolnavă, analfabetă, lipsită de idealuri, drogată, siluită, dezbinată şi învrăjbită este locul ideal în care pot evolua ei, mutanţii.
Au fost învăţati de mici ca “banu’ la greu” se face unde-i sărăcia mai mare, că zahărul din ceaiul bolnavului e mai valoros ca banul câştigat cinstit şi că după a doua generaţie, orice avere, câştigată chiar şi cu moarte de om, devine onorabilă.
Oare patriotismul şi valoarea umană i-a readus pe toţi în ţară încărcaţi de laurii şcolilor străinătăţii?
Oare dorul de glie sau gândul bun le-a îndrumat paşii spre acasă ?
Greu de crezut când mai e încă atâta de furat în România stăpânită de haita lor.
Ciprian Manoliu, Milano
[email protected]
