Rodica Mioara Bărbulescu, de 11 ani în Italia, angajată ca badantă, face un bilanț al anilor petrecuți în străinătate. Un bilanț amar, dar și cu speranța că într-o zi se va întoarce acasă.
„Au trecut 11 ani, de când am venit în Italia, 11 ani departe de casă.
Ani pierduţi printre străini, ani care nu se mai întorc niciodată. Cei mai frumoşi ani ai tinereţii, petrecuţi cu bătrânii din Italia, o pâine câştigată cu lacrimi şi durere.
Viaţa de badantă nu este uşoară, este o muncă grea, nopţii negre, umilinţă şi sacrificiu. Singura mea satisfacţie, este că îmi pot ajuta copilaşul.
Sunt seri când îmi doresc să-mi pun capul pe perna mea, de multe ori îmi vine să-mi fac bagajul să plec acasă. Când stau și mă gândesc că ţara mea frumoasă nu poate să-mi ofere nimic, mă încurajez singură, îmi şterg lacrimile, strâng din dinţii și mă uit înainte…
Rodica Bărbulescu, poeziile străinătății: “Pâinea cât a fi de crudă, tot mai bine lângă rude”
Cei din ţară, cred că sunt câinii cu covrigii în coada în străinătate, numai cine nu a mâncat pâinea străinătăţii gândeşte aşa, mie una mi-a trecut tot entuziasmul străinătăţii. Nu mi-am imaginat că este aşa de grea viaţa de badantă.
Persoanele care fac această muncă sunt nişte îngeri, această muncă este făcută cu mult sacrificiu. Badantele sunt persoane cu mult suflet, cu o răbdare imensă, disponibile 24 din 24, persoane sensibile, iubitoare, respectuoase, această muncă nu o poate face ori cine.
Cu această ocazie, mulţumesc personalului GAZETA ROMÂNEASCĂ, că ne aduce o rază de soare, în inima tuturor romanilor… ”
Bărbulescu Rodica Mioara (Sardegna)