Leontin Vlass, sindicalist la Ravenna, critică modalitatea de selecționare a proiectelor finanțate de DRP, afirmând ca proiectul ”Sindacato-Immigrati”, cel de înființare a unui sindicat românesc, era mai important decât toate celelate proiecte.
”Cum bine ştiţi, noi, cei de la ”Sindacato-Immigrati”, am încercat să venim în sprijinul conaţionalilor noştri, pe mai multe căi, fie prin informarea tuturor în privinţa legislaţie ţării gazdă, în materie de muncă şi nu numai, fie prin informarea directă , prin intermediul mass-media, a postului de televiziune România tv Italia, unde de peste un an am intrat în contact direct cu telespectatorii, pe reţelele de socializare, prin site propriu , prin acţiuni şi demersuri pt înscrişii noştri, lucruri pe care dorim să le facem în continuare,în măsura posibilităţilor şi mijloacelor.
În acest context am depus şi noi, un proiect de finanţare către DRP, către Statul Român, ai cărui cetăţeni suntem, în care „pompăm” zilnic fonduri, fiind cei mai mari investitori în economia de consum şi nu de producţie (aproape nerelevantă), în speranţa că până la redresarea economiei româneşti (ceea ce pare a fi doar o utopie), când în majoritate dorim a ne întoarce acasă, cei rămaşi, să aibă mijloce de trăi, de subzistenţă şi de ce nu, în puţinul lor, să poată să adune şi să creeze bunuri sau să dea drumul unei afaceri private ,etc.
A spune că întoarcerea acasă a câtorva milioane de români, ar fi un dezastru uman, de proporţiile unui genocid, datorită inexistentei locurilor de muncă ,atât de trâmbiţate în campania electorală de guvernanţii actuali,poate nu e nou ,dar ar putea fi un scenariu de speţa apocaliptică. În acest sens, proiectul nostru, publicat de altfel, cuprinde pe lângă informarea şi colaborările cu entităţi statale şi mass-media, ceea ce numim „ieşirea pe teren, la contact cu cei ce au nevoie, de o informaţie, un sfat, o acţiune sindicală, un demers legal, de a face „capete de pod” şi sedii noi, pe teritoriul italian, vorbitori bilingvi, capabili să explice ceea ce, de regulă nu se înţelege sau nu se ştie, protejând astfel membrii comunităţii de riscuri şi situaţii delicate, de sclavie şi ignoranta.
Am încercat să tatonăm „marea cu degetul”, prin acest proiect, benefic chiar şi pentru statul român (scris intenţionat cu litere mici), luându-i de deasupra capului „grija şi sabia lui Damocles de deasupra capului”, dacă „puhoiul” celor fără slujbe s-ar întoarce acasă….degeaba am încercat….fonduri s-au aprobat pentru SRL-uri din ţară, pentru primarii, pentru asociaţii din România, care chipurile fac acţiuni culturale pentru noi cei de afară.
Bani de la Guvernul României: iată lista cu asociațiile finanțate de DRP pe anul 2013
Ceea ce mai mult sau mai puţin intenţionat, cei decidenţi nu au sesizat sau n-au vrut să sesizeze, este faptul că noi cei de „afară”, dacă nu avem de lucru şi munca nu este protejată, NU avem chef şi tragere de inimă la participări la evenimentele culturale sau de tradiţie, acestea căzând pe planul secund, NU mai ai chef de a cânta sau juca, cu burta goală, cu casa scoasă la mezat sau cu boarfele scoase afară din casă de executori sau proprietarii cărora chiria trebuie să le-o plăteşti, cu copii plângând, fie aici, fie acasă, cu părinţi şi familii lăsate acasă, fără loc de muncă, unicii susţinători ai lor fiind noi, cei „plecaţi cu boceluța”….
Nu neg aportul şi necesitatea culturii în diaspora, a sprijinirii asociaţiilor culturale, dar sunt convins ca nimeni n-are chef de poezie sau de dans, cu maţele goale şi cu gândul la ce pune pe masă mâine, ori cu frică de a se trezi cu boarfele în stradă. Nu pot să concep sau îmi e greu de înţeles cum asociaţii de acasă fac ceva şi pe ce cheltuiala, pt cei din afară, care pe lângă faptul (evident) că nu participă, dar cunoscând o sumedenie de asociaţii din diaspora, vii, cu activităţi şi înscrişi, cu public, numeroşi spectatori, membri şi susţinători, aceştia fiind neluaţi în seamă şi calcul.
În schimb, asociaţii cu 3 membri (de familie), primesc fonduri, SRL-uri, primarii, biserici etc. Pe de altă parte, văd o grămadă de asociaţii din Moldova. Pot înţelege asta şi ca pe o politică de stat, dar raportat la cei ce sunt acolo, rămaşi doar vreun milion, restul, plecaţi şi ei afară…ce raport-criteriu s-a folosit? În plus există şcoli şi limba română e limba oficială…ne mai vorbind ca şi dintre cele din ţară, 75-80 % sunt tot pentru Moldova !!! Mai pun în balanţă şi factorul numeric…e de sprijinit asociaţiile numeroase cu mii de înscrişi sau cele de „familie”?
Un mare semn de întrebare este şi acela privitor la domeniul ales ,oare pe sectorul Dimitrie Gusti, câţi au prezentat proiecte pentru orientarea „societăţii civile”?… şi mai mult, îndreptate spre milioane de romani ??? Concluzia ce se desprinde, chiar şi datorită unei frustrări nu numai personale ci şi a celei exprimată de înscrişii sau nu în asociaţia noastră, este aceea că noi cei de afară suntem şi rămânem ai nimănui, eventual doar masă de manevră teoretică, scoasă la înaintare de politicieni, în funcţie de necesităţi, fără vreo relevanţă în ochii acestora ,lăsaţi la voia bunului Dumnezeu, să se descurce cum pot, deşi în fruntea guvernului avem un PM socialist, care teoretic, ar trebui să plece urechea spre cei mulţi, măcar ca mulţumire pentru „pompările” de capital, sprijinindu-i pentru a putea-o face în continuare, iar pe cealaltă parte HG-ul din ianuarie 2013.
În nume propriu şi al altor câtorva mii, sute de mii sau milioane de români din Italia şi a altora din ţară : „vă mulţumim pentru grijă dumnesavoastră în ceea ce ne priveşte, urându-vă din sufletele noastre toate : SĂ TRĂIŢI BINE ŞI VOI CA NOI !!!”
